PSD: Referendumul privind familia tradiţională, o „repetiţie cu costume" a alegerilor europarlamentare

Referendumul privind revizuirea Constituției în sensul definirii familiei ca fiind căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, care va avea loc pe 7 octombrie, este un eveniment pe care liderul PSD Caraș-Severin, Ioan Mocioalcă, îi consideră „o repetiție cu costume” a alegerilor europarlamentare de anul viitor, din luna mai.

Mocioalcă a precizat că deși PSD susține familia tradițională nu este un partid învechit, modificarea legii fundamentale fiind o inițiativă a societății civile și a bisericii.

„Decizia Parlamentului României de a organiza un referendum pe data de 7 octombrie este un eveniment pe care noi îl considerăm ca o "repetiţie cu costume" a alegerilor europarlamentare din primăvara anului viitor. Trebuie să recunoaştem că nu este o iniţiativă a PSD, ci este o iniţiativă a societăţii civile, care a întrunit un număr de peste 3 milioane de semnături, o iniţiativă a bisericii, pe care noi am hotărât să o susţinem, cu toată forţa de care dispune Partidul Social Democrat. Şi nu pot fi de acord cu cei care susţin că PSD, pentru că susţine familia tradiţională, este un partid învechit", a afirmat Mocioalcă.

 

La întrevederea cu mai mulți primari PSD de joi a preşedintelui PSD Caraş-Severin s-au discutat chestiuni organizatorice în vederea  obţinerii unui procent cât mai bun în ceea ce priveşte rezultatul referendumului din 7 octombrie.

„Ne dorim un procent cât mai mare, peste 30%, cât este limita pentru care acest scrutin numit referendum să poată fi validat. Va fi chiar şi o implicare financiară, având în vedere că nu mai avem mandatar financiar, cheltuielile fiind ale partidului", a precizat deputatul Ion Mocioalcă.