În perioada martie - septembrie 2012, poliţiştii Serviciului Furturi de Autovehicule, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au documentat activitatea unui grup infracţional, fiind identificaţi 16 membri, care se ocupau cu înşelăciuni cu autoturisme de lux, aparţinând unor societăţi de leasing şi societăţi comerciale.
Autoturismele de lux erau achiziţonate atât în sistem leasing, cât şi prin încheierea unor promisiuni de vânzare cu plata în rate, iar ulterior contractele respective nu mai erau respectate. Ieri, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului Furturi de Autovehicule, sprijiniţi de echipe SSPIR din cadrul Poliţiei Capitalei, au efectuat 14 percheziţii domiciliare şi mandate de aducere pe raza Capitalei, judeţului Ilfov şi judeţului Tulcea, ocazie cu care au fost depistaţi şi conduşi la sediul Serviciului 13 din membrii grupării, suspectaţi de comiterea acestor infracţiuni. În Bucureşti şi în judeţul Ilfov au fost prinşi Sfetcu Ion, 41 de ani, Sfetcu Bogdan, 43 de ani, Marius Mucioniu, de 35 de ani, Cătălina Topală, de 33 de ani , Marian Constantinescu, de 54 de ani şi Nicolae Bănuţu, de 37 de ani. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că membrii grupării au acţionat în perioada 2010 - august 2012, pe două paliere: în primul rând au intrat în posesia unui autoturism marca Chrysler C300, achiziţionat în sistem leasing, pe care utilizatorul l-a înstrăinat fără drept şi autoturismele marca Hummer H3 şi Mercedes ML, lăsate drept garanţie pentru împrumuturi băneşti nerecuperate, aparţinând unei societăţi comerciale şi administratorului acesteia. Apoi, prin falsificarea documentelor de provenienţă ale autoturismelor în cauză şi declaraţiei pe proprie răspundere că au fost pierdute cărţile de identitate, au fost obţinut duplicatul acestora, iar apoi au fost înmatriculate, în mod succesiv, prin intermediul unor interpuşi, care în realitate nu au folosit aceste autoturisme, fiind astfel înstrăinate unor cumpărători de bună credinţă. Concret, din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, s-a reţinut faptul că, în perioada 2010 - august 2012, la solicitarea lui Bogdan Sfetcu (care primise autoturismele de lux drept garanţie pentru nişte împrumuturi băneşti nerecuperate), Marius Mucioniu şi Cătălina Topală au falsificat actele de provenienţă ale acestor autovehicule. Ulterior, folosind aceste acte false, învinuitul Bogdan Gheorghe Sftecu înmatricula autoturismele pe numele lui Marian Constantinescu şi le vindea unor cumpărători de bună-credinţă prin intermediul lui Nicolae Bănuţu. Totodată, Marius Mucioniu (care folosea actele falsificate de Cătălina Topală) a vândut un autoturism achiziţionat în sistem leasing, pentru care utilizatorul nu mai achitase ratele. Femeia a falsificat factura prin care făcea dovada achiziţionării de la societatea de leasing a autoturismului, a dat o declaraţie pe propria răspundere că a pierdut cartea de identitate a acestuia şi a solicitat Registrului Auto Român eliberarea unui duplicat. Ulterior, autoturismul a fost înmatriculat în mod succesiv pe numele mai multor persoane, care în realitate nu au folosit autoturismul, acesta fiind deţinut în fapt de Ion Sfetcu. De asemenea, la solicitarea şi a altor persoane, Marius Mucioniu procura documente false pe care acestea le foloseau la înmatricularea autoturismelor sau în alte scopuri. În urma audierii care a avut loc ieri, au fost emise ordonanţe de reţinere de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti pentru 5 din membrii grupării: Marius Mucinoiu, Bogdan Sfetcu, Cătălina Maricela Topală, Marian Constantinescu şi Ion Sfetcu. Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Furturi de Autovehicule, cu cei 5 în stare de reţinere, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, complicitate la înşelăciune, tăinuire, fals, uz de fals, urmând a fi prezentaţi Judecătoriei Sectorului 5 cu propunere de arestare preventivă.