Cercetătorii americani au anunțat că luna trecută s-a înregistrat un nou record în privința temperaturilor ridicate, aceasta fiind cea mai caldă lună iunie din ultimii 135, potrivit AFP.
Mai mult decât atât, raportul lunar al Administraţiei Naţionale Oceanice şi Atmosferice (NOAA) arată că primele şase luni ale anului 2015 au stabilit de asemenea un record de temperatură.
"Temperatura medie globală la suprafaţa pământului şi oceanelor în iunie 2015 a fost cea mai ridicată pentru o lună iunie de la începutul monitorizărilor în 1880 (recordul anterior datând din iunie 2014 - n.r.). Temperatura medie pentru luna iunie la suprafaţa pământului şi oceanelor a fost cu 0,88 grade Celsius peste media din secolul al XX-lea", potrivit cercetătorilor.
Pentru primele şase luni ale anului, 2015 a depăşit recordul de căldură din 2010. Temperaturile înregistrate în această perioadă "la suprafaţa pământului şi oceanelor au fost cu 0,85 grade Celsius peste media din secolul al XX-lea. Aceasta a fost cea mai caldă perioadă ianuarie-iunie din 1880 până în 2015. Cantitatea de gheaţă din Arctica a fost de numai 350.000 de mile pătrate (906.496 de kilometri pătraţi), cu 7,7 la sută mai mică decât media din perioada 1981-2010. "Aceasta a fost a treia cea mai mică cantitate din iunie de la începutul măsurătorilor în 1979", mai menționează NOAA.