Recean, ședință de urgență pe tema azilului

Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, a convocat o ședință de urgență în legătură cu schimbările din legislația privind azilul politic. Perioada de soluționare a dosarelor de cerere de azil, care era foarte mare, trebuia rezolvată cât mai curând

Recean, ședință de urgență privind breșa din legislația azilului politic

Ședința a fost convocată de Primul Ministru cu participarea ministrului de la Justiție, ministrul Afacerilor Interne, șeful Inspectoratului General al Poliției. La aceeași întâlnire au fost invitați și reprezentanți ai Procuraturii Generale, ai Serviciului de  Informații și Securitate (SIS) și  ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Dorin Recean, prim-ministrul Republicii Moldova, a convocat în 12 iulie, o ședință la Guvern, pentru a se decide modificarea legislației privind azilul, în regim de urgență.

Omorul cetățeanului turc (10 iulie), care solicitase azilul, a dus la urgentarea legislației care are în vedere azilul politic.

Cererea de azil a cetățeanului turc rămăsese nesoluționată din 2022

Cetățeanul turc,Izzet Eren, avea cerere de azil depusă din 2022, dar procesul a fost tergiversat timp de doi  ani, hotărârea fiind pronunțată abia pe 3 iulie 2024.

Cetățenii străini care solicită azil politic, nu pot fi reținuți și nu li se poate interzice intrarea în Republica Moldova, în prezent, datorită cadrului normativ.

„Am constatat că anumiți cetățeni străini, solicitanți de azil, care se află în căutare internațională, utilizează o schemă de corupție și profită de breșele din sistem pentru a rămâne în libertate pe teritoriul Republicii Moldova”, a spus Dorin Recean.

Primul ministru, a dispus MAI să verifice situația solicitanților de azil, a cererilor de azil respunse, sau se află în procedură judecătorească.  Atât timp cât aceste dosare sunt sub analiză, persoanele care au cerut azilul se află în libertate fiind acoperiți de legislație.

În Republica Moldova,  în prezent, se află 38 cetățeni străini, căutați pentru fraude bancare, infracțiuni cu violență și evaziuni fiscale care profită de breșa descrisă mai sus.

Cetățenul turc acuzat de mai multe infracțiuni în Marea Britanie

În Marea Britanie, cetățeanul turc Izzet Eren era căutat pentru deținerea armelor de foc și muniții, era investigat pentru contrabandă cât și pentru comercializarea heroinei. Turcul avea de executat 21,5 ani de închisoare și era căutat prin Interpol.

Izzet Eren. Sursa foto: captură video

Britanicii au cerut extrădarea lui de patru ori, dar Izzet Eren avea cerere de azil depusă din 2022. Cererea de azil  a fost depusă la Inspectoratul General pentru Migrație (IGM) în 2022, când bărbatul a fost reținut, dar a fost respinsă. Contestația a fost depusă imediat, dar a fost examinată abia în 2023, în instanța de judecată, rămânând fără  decizie finală.

„În urma unor multiple peregrinări a cazului de la judecătoria de fond (Judecătoria Chișinău sediul Râșcani) la Curtea de Apel, hotărârea pe fondul cauzei și anume menținerea Deciziei IGM, a fost luată abia peste doi ani, la data de 3 iulie 2024”, au atras atenția procurorii.

Tergiversarea cererii de azil nu a permis plasarea în arest a cetățeanului turc. Procurorii susțin că, pe 3 aprilie 2024, au informat CSM, de situația cetățeanului turc, dar adresarea lor a fost respinsă la sfârșitul lunii mai