Confruntările din Orientul Mijlociu au izbucnit din plin pe multiple dimensiuni. Mai întâi inter-statale, apoi interconfesionale, ulterior la nivel sectar, între suniți și șiiți. Mai nou, cea mai puternică tensiune s-a manifestat la nivel intra-arab și intrasunnit, respectiv confruntarea altfel tradițională între monarhii absolute, wahabism saudit și revoluția populară de tip islamic sunnit promovată de Frăția Musulmană.
Iar această confruntare, lansată în urmă cu o săptămână pe linia izolării Qatarului în regiunea Golfului, pe motivul susținerii terorismului și a unor relații nepotrivite cu Iranul. Ce trebuie spus este că baza actualelor acuzații - care s-au soldat cu retragerea respectiv expulzarea ambasadorilor din statele arabe membre ale Consiliului de Cooperare a Golfului plus Egipt, și cu diminuarea nivelului de reprezentare al Iordaniei, cu blocarea frontierelor și a transportului de orice fel, cu închiderea spațiului aerian și numeroase alte repercusiuni – este o confruntare tradițională între monarhiile absolute ale Golfului și susținerea de către Qatar a Frăției Musulmane, a Hamas și a altor grupări ce aduc a mișcări populare revoluționare antimonarhice și islamiste. Multe dintre acestea sunt considerate organizații teroriste, precum Frăția Musulmană în Egipt și statele Golfului și Hamasul în Israel, SUA, monarhiile arabe și unele state europene.
În alte cazuri, acuzațiile împotriva Qatarului vizează direct structuri de factură teroristă care se manifestă în Irak și Siria. Răbufnirea noii controverse, surprinzător, rapid și extrem de agresiv împotriva Qatarului, vine și din găzduirea și finanțarea postului Al Jazeera, acesta fiind încă de la lansare favoritul grupărilor teroriste Al Qaeda pentru a trimite spre difuzare filmele sale propagandistice și a negocia eliberarea de ostatici occidentali sau a difuza asasinarea acestora cu cruzime. De asemenea, postul pare să fi promovat constant interesele Frăției Musulmane și a grupărilor de această factură.
Nu în ultimul rând, trebuie spus în apărarea autorității de la Doha că poziția specială a Qatarului față de Iran, cu care întreține relații cel puțin corecte, dacă nu chiar prietenești, în orice caz de cooperare economică reciproc avantajoasă, vine și din faptul că statul din Golf împarte resurse importante pe care le explorează și exploatează împreună cu Iranul, de unde o deschidere din interes economic direct. Situația e complicată și pentru marii actori cu influență în Golf.
În cazul Statelor Unite, afirmațiile Președintelui Trump în conferința de presă alături de Președintele României, Klaus Iohannis, se așează mai aproape de partenerul saudit tocmai vizitat, deși caută o ieșire rapidă pentru relațiile cu Qatarul, acolo unde se află cea mai mare bază americană din Orientul Mijlociu - în cadrul bazei aeriene Al Udeid, care găzduiește 11.000 de militari Americani - dar și cele mai imporante resurse militare americane ale luptei împotriva Daesh-Stat Islamic din Irak și Siria. Este motivul pentru care Președintele Donald Trump a solicitat Qatarului să nu mai finanțeze teroristmul pentru a detensiona situația din Golf și a deconflictualiza relațiile sale cu vecinul saudit.
De asemenea, același tip de înclinație spre dialog e abordată și de Secretarul de Stat Rex Tillerson care anunță nevoia încheierii motivelor de conflict și a blocadei aeriene și terestre care afectează lupta împotriva terorismului Daesh. Cam aceeași formula ambiguă este îmbrățișată și de Moscova, care are nevoie de Arabia Saudită pentru a evita prăbușirea mai departe a prețului petrolului dar nu-și permite să iasă complet din joc fără a încerca să joace un rol și în deconflictualizarea relației cu Qatarul, al cărui ministru de Externe a vizitat deja Rusia, după declanșarea crizei de joi.
Dar cea mai grea poziționare e cea a Turciei. Deși își dorește susținerea relației sunnite contra șiismului în Siria și alte regiuni, ală- turi de partenerii să sunniți din Golf, dar și coridorul sunit nord-Sud care să unească Turcia de Iordania și statele Golfului, Turcia nu poate renega angajamentele sale față de Qatar și relațiile sale ideologice, la nivelul partidului de guvernământ AKP cu Frăția Musulmană și Hamasul, structuri puse astăzi la colț de monarhiile din Golf și de SUA pe temeiul luptei antiteroriste și a combaterii finanțării terorismului.