Impactul pandemiei asupra vieții oanenilor este atât de mare, încât liderii din toată lumea fac eforturi să arate că ei gestionează cel mai bine această criză. Și nu e vorba numai de performanța politicienilor aflați la putere, ci și de regimul al căror exponenți sunt aceștia. Chinezii, de pildă, vor să demonstreze lumii întregi că victoria asupra coronavirusului e rodul măsurilor dure pe care numai o conducere de tip comunist le-ar fi putut lua. De altfel, această înfruntare între democrație și regimurile autoritare, ca să le zicem așa, a făcut să apară o alianță naturală între China și Rusia în ceea ce privește dezinformarea și influențarea digitală. Iată ce scrie Jean Tillinac, expert în strategii de influențare digitală, în publicația franceză La Tribune:
“Minciunile, mascarea faptelor, voința de a-și atribui rolul pozitiv, zvonurile, selectarea informațiilor în funcție de interese, propaganda: aceste mijloace de dezinformare nu reprezintă vreo noutate. Dar evenimentele recente (alegerile americane din 2016, „Macron leaks”...) au arătat acut pericolul deosebit pe care îl reprezintă campaniile de dezinformare când sunt alimentate la scara actorilor statali sau parastatali.
Odată cu declanșarea crizei Covid-19, a fost depășită o nouă etapă. Narațiunile și contra-narațiunile au dat foc întregii planete, luând aspectul primului „război informațional” mondial sau, dacă preferați, Primul Război Mondial al dezinformării.
Internaționalizarea narațiunilor și contra-narațiunilor cărora le facem față se înscrie, mai întâi de toate, într-un context de politică internă. Și trebuie să notăm: fie că este vorba de o democrație a opiniei, de o democratură sau de o tehnocraţie, impactul crizei asupra societăților este atât de profund încât liderii din toate tipurile de regim încearcă în prezent să-și convingă populațiile că au reacționat bine, că gestionează bine criza. Nu de alta, dar trebuie să liniștească “masele”.
Narațiunea centrală este deci unanim împărtășită de autoritățile de la putere pe toată planeta: “Facem ce este mai bine”. Această voință de a-și apăra acțiunea nu este proprie nici ideilor ciudate ale unui Trump, nici școlilor rusă sau chineză de dezinformare, nici democrațiilor celor mai moderate. Ea poate lua forma operațiunilor televizate cu grijă de puterea în funcție sau a exercițiilor zilnice de “transparență”, a vizitelor prezidențiale sau a punerii în evidență a autorităților independente de sănătate, dar esența mesajului este mereu aceeași. “Noi facem bine”.
Cum să știi dacă cei aflați la conducere fac “bine”? Trebuie să existe niște elemente de obiectivare sau de ierarhizare? Aici vine necesitatea comparației cu alte țări, Italia jucând de la început rolul elevului slab de care râzi și al cărui eșec ridică nivelul bilanțului celorlalți prin comparație. Asta explică și focalizarea aproape maniacală pe analiza “curbelor” țărilor. Și în fond, se pregătesc deja narațiunile de după criză: “Nu ne putem reproșa nimic, a fost mai rău în alte părți”.
În această privință, notăm specificul american, de vreme ce Statele Unite sunt singurele care au stabilit public un “cadru de performanță”: la 200.000 de morți, vom fi fost “perfecți” (ca să reluăm retorica lui D. Trump), iar dacă eșuăm, vor fi în jur de 2 milioane. Un fel de a revendica un succes cu “numai” 300 – 500.000 de morți?
În căutarea unui țap ispășitor
În acesta logică de performanță comparată, “blame game-ul” (practică ce constă în a acuza pe un altul pentru a te dezvinovăți) merge bine. În Franța, destul de repede, au fost identificați candidații la titlul de neinvidiat de “vinovat”. Președintele și guvernul, bineînțeles, Consiliul științific și profesorul Raoult, de asemenea, și în fine “francezii”, arătați cu degetul pentru nerespectarea izolării (cu variantele centrate pe “suburbii” sau “parizienii din Île de Ré”). Narațiunea care va prevala în final va desena peisajul învingătorilor și al perdanților (politici).
Cine “face bine?”, cine “are dreptate?”, cine “a prevăzut?”: tot atâtea dimensiuni ale unei narațiuni a performanței care sunt, înainte de orice, alimentate de grija, la scară națională.
Războiul informațional chinezesc
Globalizarea înfruntării narațiunilor înseamnă de fapt să te învârți în jurul unui actor central: China. Din motive interne de stabilitate socială și externă de prestigiu internațional, autoritățile chineze au dorit foarte repede să deturneze atenția de la originea geografică a virusului. Brutal, China și-a modificat deci profund doctrina tradițională în materie de dezinformare și influențare (în general centrată pe intern pentru a promova concordia și încrederea în autorități) pentru a adopta o abordare pe care am putea-o numi “pe model rusesc”, constând în a ataca adversarul pentru a genera polemică în cadrul opiniilor publice externe.
O ”rusificare” a obiectivelor, dar fără să se folosească aceleași metode: influența chineză continuă să opereze potrivit unei doctrine și unor reguli de angajament specific. De exemplu, utilizarea deschisă a rețelelor diplomatice (conturile de Twitter ale ambasadorilor, de exemplu) diferă de logica tradițională rusească, care constă în a nu apărea cu fața descoperită în astfel de acțiuni.
Această “rusificare” a influenței digitale chinezești s-a dovedit plină de consecințe. Aici paralel cu “blame game”-ul cam infantil lansat de președintele Trump privind “chinese virus” (la care au răspuns cu intoxicări privind o pretinsă “origine americană”, apoi europeană, a virusului), autoritățile chineze au alimentat forțat jocul comparațiilor (în favoarea lor) în lumea întreagă.
Punând în scenă ajutorul lor pentru Italia, de exemplu, au scos în evidență slabă solidaritatre europeană (“diplomația măștii”, care nu s-a limitat la Europa). O punere în scenă culminând cu o imagine larg distribuită a unui italian care înlocuiește drapelul UE cu cel chinez în orașul lui. Și, mai ales, scoțând în evidență reușita sanitară (“curba aplatizată”) și capacitatea lor de reacție (spitalul construit în câteva săptămâni, măștile disponibile pentru cadrele medicale, testele în număr mare, izolarea selectivă…), au generat un contrapunct dur pentru țările occidentale.
Spre o nouă geopolitică a influenței digitale
Influența chinezească a generat deci tensiune în cadrul opiniilor publice occidentale și între țările UE, atingând aici obiectivele tradiționale ale dezinformării rusești. Aceasta nu a ezitat de altfel să accentueze aceste inițiative (prin grupurile sale de influență pe Twitter în special și mijloacele sale media digitale) și a jucat rolul de accelerator transmițând conținuturile Chinei prin propriul său dispozitiv. O colaborare oportunistă, pragmatică, dar care ar putea redesena profund geopolitica influenței digitale.
Criza Covid-19, devenită înfruntarea globalizată a relatărilor concurente, a făcut deci să apară o alianța obiectivă China-Rusia, nouă în materie de dezinformare sau de influență digitală și a cărei structură va trebui examinată pe termen mediu. Convergența doctrinară (chiar parțială și limitată la obiective) a acestor două puteri ideologice este în orice caz un fenomen purtător de risc pentru UE, în special, care se află la o răscruce a existenţei sale. Căci împreună, acești doi actori cheie sunt capabili să prezinte provocări vitale pentru coeziunea democrațiilor occidentale care, cu siguranță, vor ieși slăbite din această pandemie.