Iranul se pregătește , din nou, să lanseze un satelit pe orbită. Cel puțin la această concluzie au ajuns experții care au văzut imaginile „surprinse” de sateliții spion care orbitează Orientul Mijlociu. Și indiscrețiile unor oficiali de la Teheran par să meargă în aceeași direcție: în ciuda celor trei eșecuri de anul trecut, Iranul e hotărât să-și continue ambițiosul său program spațial.
Problema Teheranului e următoarea, una e să ai bomba nucleară, alta e ca rachetele care o transportă să-și atingă ținta cu precizie. Iată ce scriu ziariștii de la ilgiornale.it: „Potrivit analiștilor de la Washington, această lansare reprezintă o parte din programul militar iranian. Un motiv de îngrijorare pentru Statele Unite, care nu dorește să permită Teheranului să devină o putere nucleară în regiune”.
Experții Institutului de Studii Internaționale Middlebury au analizat cu atenție imaginile înregistrate de satelitul Planet Labs Inc, și au ajuns la concluzia că aceste imagini arată lucrări în curs la centrul spațial Imam Khomeini, aflat la aproximativ 230 de kilometri sud de Teheran. În același timp, s-a constatat și o creștere a activității din zonă, ceea ce indică, de aemenea. că iranienii pregătesc ceva.
Și canalele iraniene oficiale și semi-oficiale vorbesc de lansări programate cu ocazia sărbătoririi celei de-a 41-a aniversări a revoluției islamice din 1979.
De altfel, la fiecare aniversare, Iranul obișnuiește să se laude cu realizări tehnologice în ceea ce privește apărarea națională, programul spațial și eforturile de a continua programul nuclear opus de Statele Unite.
Mohammad Javad Azari Jahromi, ministrul iranian pentru tehnologia informației, a răspuns ieri pe Twitter, precizând că Iranul intenționează să lanseze sistemul de satelit numit Zafar. Informațiile sunt în concordanță cu știrile difuzate anterior de agenția de știri iraniană Irna, care vorbea de lansarea a șase sateliți pe orbită în 2020.
Lansarea satelitului Zafar 1 - Zafar 2 este deja planificat – vine după cele două eșecuri înregistrate de sateliții Payam și Doosti în prima jumătate a anului 2019 și după explozia unei rachete care transporta un al treilea satelit - Safir - în august. Nu au fost singurele probleme. Stația spațială Imam Khomeini a fost lovită și de un incendiu izbucnit la începutul anului trecut în care au murit trei cercetători iranieni. Cauza incendiului nu a fost dezvăluită nici acum, ceea ce a dat naștere la zvonuri că americanii ar fi fost implicați.
Din punctul de vedere al Statele Unite, care au monitorizat întotdeauna cu atenție programul spațial iranian, lansarea acestor sateliți este strâns legată de dorința Teheranului de a deveni o putere nucleară. Orice componenta militară a programului spațial ar reprezenta o încălcare a rezoluției Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite ( care a îndemnat Iranul să nu întreprindă nicio activitate legată de rachetele balistice care ar putea fi înarmate cu focoase nucleare).
Ca răspuns la obiecțiile Washingtonului, Iranul a prezentat mereu același punct de vedere: programul său nuclear nu urmărește obținerea de arme nucleare; motiv pentru care ieșirea SUA din acordul nuclear este de neînțeles. Mai mult, conducerea iraniană susține că toate lansările de satelit și testele efectuate în centrul spațial Imam Khomeini nu au nicio aplicație militară.
Chiar dacă președintele Trump a înghiți și această ofensă, e puțin probabil că Israelul (marele dușman din regiune al Teheranului) va aștepta cu mâinile încrucișate ca Iranul să devină o putere nucleară. Războiul devine inevitabil.