Războiul comuniştilor chinezi cu florile de iasomie

Îngrijorat că efectele „Revoluţiei de Iasomie” din Tunisia - prima care a întors pe dos lumea arabă – ar putea să se întindă şi în China, regimul comunist de la Beijing a pornit un adevărat război împotriva plantei care a inspirat numele mişcării sociale tunisiene.

Un amplu reportaj publicat de cotidianul „New York Times” descrie cum autorităţile comuniste au pus la punct un sistem prin care simbolul folosit în scrierea chineză pentru cuvântul „iasomie” este filtrat şi interzis în SMS-uri sau mesaje pe internet. Totul pentru a nu le da idei unor disidenţi de a repeta în China mișcarea socială din lumea arabă. Interdicţii pe plante „Începând din februarie, când chemări anonime pentru o „Revoluţie de iasomie” chineză au început să circule pe Internet, caracterele chinezeşti pentru cuvântul iasomie au fost, cu intermitenţe, blocate, în mesaje scrise, iar filmuleţele cu preşedintele Hu Jintao cântând „Mo Li Hua”, o odă închinată florii, cântec ce datează din timpul dinastiei Qing, au fost scoase de pe site-uri. Autoritățile locale, speriate de puterea florii, au anulat Festivalul Cultural Internaţional al Iasomiei din această vară, după cum a spus Wu Guangyan, manager al Guangxi Jasmine Development and Investment Company”, scrie cotidianul american. Spaima faţă de simbolul iasomiei, sădită la nivel local de cei care ţin în picioare regimul comunist, face, dincolo de absurdul şi paranoia adusă în mediul virtual, victime cât se poate de reale printre chinezii care cultivă şi vând florile. În districtul Daxing, la câţiva kilometri de capitala Beijing, chinezii care se ocupă cu asta spun că preţul s-a prăbuşit de la începutul lunii martie, după ce poliţia a introdus o serie de interdicţii la vânzarea plantei în mai multe florării din preajma Capitalei. Parfum de zvon Efectele muncii subterane dusă de autorităţi pentru a ascunde îndrăgita floare de privirile poporului au început să bată deja la ochi, scriu jurnaliştii americani. În timp ce reprezentanţii regimului au refuzat să ofere vreo explicaţie legată de campania anti-iasomie pe care ar duce-o,  mai mulţi vânzători de flori au recunoscut, sub protecţia anonimatului, că poliţia le-a făcut vizite şi le-a adus la cunoştinţă că iasomia a devenit, brusc, din subiect pentru ode şi festivaluri, produs de contrabandă. Pe unii i-ar fi forţat chiar să semneze declaraţii pe propria răspundere că nu vor vinde iasomie. Lipsa unei explicaţii concrete pentru noile măsuri a dus, cum era de aşteptat, la împrăştierea unui parfum de teorie a conspiraţiei, bine alimentat de zvonuri mai mult şoptite prin pieţele cu flori. Câteva dintre cele mai populare explicaţii populare pentru atitudinea guvernului sunt consemnate în reportaj. Prima ar fi că florile sunt de fapt contaminate în urma accidentului nuclear de la Fukushima. Alta, că ar conţine o „otravă care omoară oameni”. Iar cineva le-a spus jurnaliştilor americani că floarea a stârnit toată agitația deoarece ar fi preferata adepţilor Falun Gong, celebra mişcare spirituală interzisă de autorităţile chineze.