Siria este, și va rămâne încă ceva vreme, imaginea războiului civil și a încăpățânării unui lider de a se crampona de putere. Nu că Bashar al Assad și-ar mai aparține, după 8 ani de conflict care se împlinesc în aceste zile. E constrâns mai întâi de controlul redus asupra Siriei, dar și de interesele aliaților săi, Iranul și Rusia, cu precădere, care-și promovează propriile interese: ieșirea la Marea Mediterana și baze militare în regiunea Orientului Mijlociu, respectiv coridorul de trecere ce leagă Iranul de Mediterana prin Irak-Siria – Liban, un coridor șiit menit să rupă continuumul sunnit Nord-Sud, Turcia-IordaniaȚările Golfului.
După 8 ani de război civil și după resurgența jihadiștilor din Daesh, autointitulat Stat Islamic, bilanțul lui Al Assad este crunt: circa 500.000 de morți, jumătate din populația țării de 23 de milioane de locuitori refugiată - 5,6 milioane refugiați externi, 6 milioane IDPs, refugiați interni - după alte surse 13 mln de oameni obligați de război să-și părăsească casele, în marea loc majoritate sunniți, mutați forțat de dorința de a schimba raportul sectar și de a reda o șansă unei majorități a președintelui allawit sau măcar a regimului său. Președintele sirian Bashar al Assad pare a fi câștigător, un învingător fără glorie, care și-a distrus țara. Mare parte a teritoriului sirian nu este sub controlul său. Nordestul kurd, cea mai sigură parte a țării, este în afara controlului său, subiect al celei mai disciplinate și pregătite forțe armate – Armata Siriană liberă, majoritar kurdă, cea care a învins Stat Islamic și a curățat rămășițele teritoriale controlate de jihadiști - care a creat structuri statale paralele, predă limba kurdă copiilor și controlează serios zona pe care o ocupă, după un construct similar kosovarilor în Serbia lui Miloșevici. Apoi arii întregi din Siria sunt încă sub controlul unei insurgențe puternice. Zona Idlib este cea mai cunoscută, în Nord-Vest, acolo unde doar o încetare a focului turcorusă a blocat măcelărirea rezistenței a peste 3 milioane de refugiați din toate zonele Siriei, contestatari ai lui Al Assad, dar și a unei grupări jihadiste, fostul Front al Nusra, nu mai puțin radicale și periculoase ca ISIS, dar apropiată opoziției și fără a recurge la instrumentar terorist.
Nici opoziția publică nu a dispărut, chiar în zonele controlate de Al Assad. La 16 martie, la 8 ani de la declanșarea protestelor în Daraa - azi o regiune controlată de către trupele loialiste ale lui Al Assad - a explodat un protest cu tineri și maturi care strigau Poporul vrea alt Președinte, așa cum în urmă cu 8 ani se strigase Poporul vrea să dea jos regimul Assad. În plus, la Deir el-Zour, zonă eliberată de jihadiști, nu ești niciodată sigur, odată ce celulele adormite ale Daesh ies noapte și ucid, tâlhăresc și-și afirmă existența, în timp ce rețeaua a intrat în populația civilă și e disimulată foarte bine acolo. Numai luptătorii străini au produs schimbări importante în populație, noua generație de copii rezultați din căsătorii jihadiste fiind o combinație completă cu trăsături chineze și din Asia Centrală, turcice, arabe sau africane, de peste tot de pe unde au venit militanții străini.
Pe de altă parte, atacurile aeriene continuă în anumite zone, iar schimburile de focuri se aud zile în șir, chiar dacă Siria nu mai face titlurile mass mediei internaționale. Marea problemă este faptul că Al Assad nu e dispus – el sau aparținătorii săi ruși și iranieni care-l coordonează – să treacă la soluții negociate. Formatul de Adunare Constituantă cu 3 componente, o variantă inclusivă care să implice și puterea, și opoziția, și diaspora și refugiații plecați din țară, a fost respins de către Damasc. Din contra, abordarea lui Al Assad este aceea de a ocupa înapoi tot teritoriul prin forță, oricât l-ar costa. Iar în nevoia masivă de bani pentru a susține conflictul și propria sa administrație, e dependent de Rusia și Iran, în timp ce juriștii din Haga tot adună probe pentru crimele sale de război, și e convins că nu va scăpa, chiar dacă perspectiva ca el să răspundă la Haga se reduce zi de zi, cu moartea celor în cauză și dispariția probelor.
Faptul că războiul continuă e probat de morții și răniții înregistrați zi de zi. Numai în 2018, considerat de către UNICEF și ONU cel mai nefast pentru copii, au murit 1106 copii, deci o rată de peste 3 pe zi, în Siria, în operațiuni militare. Și e minimul probat, în violență directă, la care se poate adăuga situația precară și morții din taberele de refugiați de jur împrejurul Siriei, acolo unde motivele vin tot de la război, deci o violență structurală care-i afectează cu preponderență pe cei mici și fără susținere adultă. Asta pe când în Siria anul trecut au fost nu mai puțin de 262 atacuri la adresa unor școli și spitale, de asemenea un record.
Perspectiva unui atac al loialiștilor susținuți de miliții iraniene sau proiraniene și voluntari și companii militare private ruse în Idlib, susținuți de aviația rusă, e greu de prevăzut. Dar această perspectivă amenință să relanseze conflictul. Nu mai puțin o eventuală operațiune turcă, ordonată în sudul frontierei, pentru a crea o zonă tampon în nord-estul kurd sau chiar o operațiune „anti-teroristă” contra PYD/YPG, pe care Turcia le consideră organizații teroriste legate de PKK, partidul muncitorilor kurzi. O asemenea operațiune ar relansa conflictul, așa cum Ankara promite să-l relanseze la orice semn de secesionism al kurzilor în Siria și tentativă de a-și organiza propriul stat la frontiera de sud a Turciei, lipit de zona kurdă din Turcia.
Cine va reconstrui Siria, odată pacificată? Cine o va ridica din ruine? Europenii, curtați inițial de ruși, au respins orice investiție atât timp cât nu se reîntorc refugiații iar la Damasc nu se află o putere legitimă, reprezentându-i pe toți sirienii, respectiv după ce Al Assad va fi plecat. Chinezii nu sunt foarte fericiți să intervină în regiune, nefiind convinși de viabilitatea unor asemenea investiții și de posibilitatea de a le recupera vreodată, iar Rusia și Iranul nu dispun de capacități financiare de acest nivel, după ce deja au investit masiv în război, pentru a-l salva pe Al Assad și a-l ține în prim plan, ca pavăză siriană pentru propriile interese. O perspectivă sumbră, și un război care poate să mai dureze ușor încă 8 ani.