O doamnă de la Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați m-a sunat să îmi ceară punctul de vedere cu privire la faptul că în multe opere literare canonice ale literaturii române aflate în programa școlară există multe scene de violență față de femei, violență în familie, discriminări față de femei, un adevărat bestiar de mentalități înrămate în rele și incorectitudini care îi influențează negativ pe elevi.
Am răspuns că ficțiunea literară nu e realitate, nici măcar irealitatea din mintea cuiva care nu face diferența dintre autenticitatea textului literar și adevărul irefutabil! O banală problemă de gândire categorială și de comunicare este pusă pe tapet în mod și artificial, și fals pentru că merele nu pot fi tratate și consumate drept adevăruri atunci când nu pot fi nici pere, nici ceea ce proiectăm noi asupra unui text literar ori asupra unei imagini poetice. Iar argumentul că un text literar poate promova intoleranța sau violența e la fel de regretabil precum acțiunea din regimul comunist care impunea scriitorilor o listă de cuvinte interzise.
Cenzorii comuniști, un fel de animiști materialiști-științific, se comportau la fel precum vigilenții corectitudinii de azi de parcă scrierea unui cuvânt va atrage și realitatea sa. A scăpa de fețele urâtului și ale răului, întruchipate fie și într-un text literar, e ca și cum cineva ar dori să trăiască într-un autism inodor, incolor, fără a i se înfățișa și fără a cunoaște nenumăratele fețe ale răului. Răul nu poate fi niciodată numai Celălalt, cum nu poate fi scos din discursurile fals moralizatoare și etice, într-o lume în care ficțiunea, spiritul critic și bucuria (re)interpretării au fost izgonite tocmai pentru a lăsa loc unei sărăciri de conținut literar și spiritual. Totul pentru a ajunge la comunicarea de masă fără comunicare, la societatea cunoașterii fără cunoaștere și la limba română fără literatura română!
Subiectul de presă ar trebui să fie altul: de ce a dispărut literatura română din programa școlară astfel încât, îngropat de tehnologii ale comunicării, cineva să ajungă la concluzia că fețele răului din literatură contaminează fețele unei realități atât de senine? Priviți știrile rele de la televizor ori discursurile cu un limbaj tot mai agresiv și mai josnic al politicienilor. Ascultați felul în care s-a manelizat vorbirea publică (alungând vocalele până la interjecție!). Astfel veți vedea ce și cum a rodit, în ultimii 20 de ani, prin schimbarea orelor de limba și literatura română, fără gramatică, fără texte literare fundamentale pentru o istorie literară de aproape 150 de ani, fără interpretare și spirit critic! Avem acum mai multă comunicare și tot mai puțină limbă română!