Rareș Bogdan: Sunt absolut convins că Nicolae Ciucă va câștiga aceste alegeri

Sursa foto: Facebook

Prim-vicepreşedintele PNL a vorbit despre tensiunile de pe scena politică, în contextul alegerilor prezidențiale. Rareș Bogdan atrage atenția asupra ironiilor lansate în spațiul public de social-democrați. Conform acestuia, profilul lui Nicolae Ciucă ar fi unul dintre motivele de „agitație” pentru PSD.

Rareș Bogdan, încrezător în șansele PNL

După zvonurile legate de retragerea lui Nicolae Ciucă, Rareș Bogdan a transmis că nu există vreo fisură în PNL. Potrivit liberalului, lansarea acestor informații false reprezintă o încercare de a-i influența pe susținători.

În plus, prim-vicepreşedintele PNL a adus în prim plan profilul lui Nicolae Ciucă, menționând că acesta întrunește toate standardele pentru președinția României.

„Este un om cu o carieră militară solidă și un om care cunoaște foarte bine relațiile internaționale. În situația geopolitică în care se află România, eu și cred că și românii s-ar simți în siguranță cu un astfel de președinte.  Sunt absolut convins că Nicolae Ciuca va câștiga aceste alegeri. Este un om care a făcut școala serios și așa cum se face”, a precizat liberalul.

Sursa foto: Facebook

Despre ironiile venite din partea PSD

Social-democrații cad în extrema de a face glume privind activitatea unor liberali, a spus Rareș Bogdan, făcând referire la declarațiile recente ale lui Marcel Ciolacu. Vineri, premierul a spus că l-ar primi pe George Flutur în PSD.

„Domnul Ciolacu o ia pe aceasta linie, e treaba domniei sale, dar noi preferăm sa fim mai serioși. George Flutur este omul care … a fost anchetat. Este un lider extrem de important și sunt convins că nu trec dou ani de zile și sucevenii o să îl regrete. S-a luptat pentru aducerea de fonduri și adus peste 3 miliarde de euro în județ”, a continuat reprezentantul Partidului Național Liberal.

Rareș Bogdan, mesaj tăios pentru Mircea Geoană

„Legat de sondajele de opinie, domnul Geoană ca trebui să se ocupe de un proiect mai serios. Să îl prezinte în fața românilor. Marcel Ciolacu are un avantaj că e premier și are un partid mare, așa cum și Nicolae Ciucă are un partid puternic în spate”, a mai spus liberal.