PNL va merge independent de PSD în toate cele patru cicluri de alegeri programate pentru anul viitor, a declarat prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, vineri.
Rareș Bogdan a confirmat astfel decizia partidului ce a fost luată cu unanimitate de voturi. Vineri, 3 noiembrie, membrii PNL s-au adunat într-o ședință a conducerii la Hotelul Mara din Sinaia.
În cadrul ședinței Biroului Politic Național, liberalii au discutat despre strategia lor pentru alegerile din 2024.
Rareș Bogdan confirmă că PNL va merge singur la alegerile 2024
„PNL a decis, prin vot, să meargă separat de PSD la toate cele patru rânduri de alegeri din 2024. În unanimitate”, a scris Rareş Bogdan pe Facebook.
La sfârșitul ședinței de la Sinaia de vineri, Nicolae Ciucă a confirmat, printre altele, că astăzi PNL a luat o singură decizie, aceea de a merge în alegeri „prin noi înșine”.
Fostul premier a menționat în acest sens că partidul liberal are și capacitatea, dar și resursa umană în acest sens.
Radu Oprea, despre decizia PNL de a merge pe liste separate de PNL la alegeri
Într-o conferință de presă la Iași, Radu Oprea, ministrul Economiei, a declarat că este decizia partenerilor de coaliție să candideze pe liste separate de PSD la viitoarele alegeri. El a fost întrebat și despre atacurile lansate de unii lideri liberali la adresa PSD.
„În interiorul guvernului noi colaborăm foarte bine cu colegii de la PNL pe proiectele importante pentru ţară. Sigur, politica e politică, vin alegeri, fiecare reprezintă un partid politic. La nivel local, judeţean, competiţia va fi ca întotdeauna, pe alocuri, o competiţie aspră”, a afirmat ministrul.
Rareș Bogdan va candida la europarlamentare
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, vineri, la Sinaia, că va candida pentru un nou mandat de europarlamentar.
„Normal, voi candida la europarlamentare”, a afirmat Rareş Bogdan, răspunzând unei întrebări.
Când a fost întrebat despre lista de candidați a PNL pentru alegerile europarlamentare, a declarat că aceasta va fi prezentată până la momentul Congresului Partidului Popular European (PPE).
„Pe 7 - 8 martie avem Congres PPE, e cel mai important eveniment al celui mai mare partid european la Bucureşti, şi până atunci vor prezenta lista de candidaţi”, a precizat acesta.