Unul dintre liderii PNL atrage atenția că persoanele care primesc ajutor social dar refuză să presteze munca în folosul comunității, așa cum este prevăzut în lege, ar trebui să piardă banii.
Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, susține că cei care primesc ajutor social, dar refuză să lucreze, așa cum prevede legea, desi sunt apți de muncă, ar trebui să piardă aceste drepturi. El a făcut aceste comentarii într-o postare pe rețelele de socializare, după ce mai mulți asistați social au protestat în fața Primăriei Ploiești când primarul Andrei Volosevici a anunțat că vor trebui să lucreze pentru curățenia orașului.
Rareș Bogdan a precizat că nu este normal ca un om apt de muncă să refuze să lucreze în schimbul banilor pe care îi primește de la primărie sub formă de ajutor social.
„E lege! Fără ajutoare sociale pentru cei care sunt apți de muncă, dar refuză! De fiecare dată când un asistat social primește bani, deși este sănătos, în plină putere, dar refuză un loc de muncă, banii pentru asistența unui copil sau a unui pensionar se împuținează! Ei bine, gata!”, a scris Rareș Bogdan pe Facebook.
El a mai spus că este nevoie de o lege mult mai restrictivă care să condiționeze plata ajutoarelor sociale de refuzul unui loc de muncă. În acest sens, a spus Rareș Bogdan, i-a propus deputatului Florin Roman să adopte o inițiativă legislativă.
„În urmă cu ceva vreme am discutat cu Florin Roman, care e un om de dreapta real, adevarat, de când îl știu, despre inițierea unei legi mai restrictive, în vederea condiționării ajutoarelor sociale pentru cei care refuza locuri de munca. Am avut încă de atunci toată încrederea că va cauta și că va găsi o soluție. Amendamentul lui, «Refuzi un loc de muncă, nu mai primești ajutor social», a devenit literă de lege!”, a mai scris Rareș Bogdan.
Din păcate, susține liderul PNL, aceste amendamente nu se aplică peste tot din cauză că anumiți primari, de regulă cei social-democrați, încurajează lenea.
„M-au întrebat mulți români dacă se aplică. Și asta deoarece trăim în România, unde structurile administrative sunt virusate de socialisti-comunistoizi pesediști care stimulează lenea, știm noi de ce....... Sunt localități din Olt, spre exemplu, cu sute de asistați sociali care însă nu sunt dispuși deloc sa se angreneze in munca”, a scris prim-vicepreședintele PNL în postarea de pe Facebook.
Rareș Bogdan a precizat că în urma acestui amendament, au fost anulate în jur de 30.000 de dosare de ajutor social.