Rareș Bogdan spune că PSD contracarează inițiativele liberalilor pentru că știe că riscă să-și piardă propriul electorat.
Marți, Rareș Bogdan a postat pe pagina sa de socializare un comentariu în care dă mai multe exemple în acest sens
„Jos ticăloșii!
România are nevoie ca de aer de anticipate! Tot ceea ce face PNL pentru a reașeza țara în coordonatele normalității, pentru a desființa privilegiile, a ieftini viața tuturor, PSD blochează în Parlament sau prin CCR! Și nu e vorba doar de pensile speciale, pe care legea inițiată de PNL le-a anulat! Ci de toate măsurile pe care românii le cer de ani de zile și nu se întâmplă nimic, căci niște infractori cu legitimație oficială își protejează averile de faraoni!
Vă dau câteva alte exemple de măsuri pe care PNL le-a inițiat, dar PSD le-a pulverizat doar deoarece știe că riscă să-și piardă propriul electorat:
Suprataxele care au scumpit facturile la încălzire, curent, telefonie, internet, gaze, carburanți, pe care i-am implorat încă de când eram jurnalist să nu le introducă, au fost eliminate de PNL, dar majoritatea otrăvitoare a votat să rămână în vigoare.
Sistemul de pile prin care erau detașați din mediul privat în zona publică, pe salarii enorme, o groază de rude, prieteni, oameni utili PSD, a fost eliminat tot de PNL, dar majoritatea toxică a votat împotrivă!
Salariile demnitarilor au fost înghețate tot de PNL, însă în Senat, PSD a votat și împotriva acestei măsuri!”, a spus Rareș Bogdan.
De asemenea, europarlamentarul liberal a mai spus că PSD se teme de românii din Diaspora.
„Să vă mai spun de Diaspora, de care PSD se teme ca de confiscarea averilor? Frații din Diaspora sunt în cotinuare bătaia de joc a bolșevicilor, din două motive: din răzbunare și din teama că vulcanul emoțional care a erupt în 2014 odată cu alegerea președintelui Klaus Iohannis îi va mătura definitiv!
PNL a crescut la 3 zile perioada de vot de peste granițe și a dublat numărul parlamentarilor pentru Diaspora, dar majoritatea PSD a votat din nou împotrivă. Mai mult decât atât, Avocatul Poporului, care numai al poporului nu este, a atacat OUG privind organizarea alegerilor anticipate la CCR.
Bugetul României e ca o țeavă spartă de PSD în zeci de locuri, legislația e varză, e făcută pentru protecția aleșilor, deci trebuie să scăpăm de această majoritate. Dacă ar fi putut, PSD ar fi blocat și desecretizarea Dosarului 10 august, așa cum a făcut-o când conducea ministerul!
Îi roade tot ce se întâmplă bun în țara asta! De la deblocarea unor proiecte mari de infrastructură și eliminarea prevederilor care au pus în pericol funcționarea fondurilor private de pensii până la eliminarea supraimpozitării contractelor part-time! Și mai sunt: anularea recursului compensatoriu care a umplut străzile de criminali, pedofili, tâlhari, violatori, reluarea procedurilor privind înscrierea sitului Roșia Montană în patrimoniul UNESCO, alocarea a 4,5% din PIB pentru investiții, prin bugetul pe 2020.
Anticipatele sunt un tren în care, dacă nu ne urcăm cât de repede, România își riscă pielea așa cum nu s-a mai întâmplat în acești 30 de ani!
Românii trebuie ascultați!! Și, ca să fie totul limpede, eu susțin respectarea referendumului privind reducerea numărului de parlamentari la 300! Românii o cer, trebuie să-i auzim! Această lege trebuie adoptată! Iată încă un motiv pentru anticipate! Știu, anticipatele nu ar reduce numărul parlamentarilor, dar o nouă majoritate, stabilă, puternică, ar face o lege bună, dreaptă, ar putea iniția inclusiv revizuirea Constituției. Avem atât de multe de făcut!! Jos ticăloșii!”, a scris Rareș Bogdan pe Facebook