O misiune voluntară, formată din experți ai mai multor state din spațiul Schengen, a făcut o vizită în România și a realizat un raport ce va fi prezentat, miercuri, la Bruxelles. Potrivit unor surse guvernamentale acesta ar fi faborabil țării noastre.
Raportul de evaluare privind aderarea Românei la Schengen realizat de misiunea voluntară este favorabil țării noastre. Acesta urmează să fie prezentat miercuri la Bruxelles, potrivit unor surse guvernamentale.
„Raportul este pozitiv pentru România. Olanda nu a trimis experţi la misiunea voluntară care a făcut o vizită îm România, susţinând că aceasta nu a fost suficient de amplă și nu a cuprins mai multe domenii“, au afirmat sursele oficiale.
Discuții cu oficialii din Olanda
România a propus Olandei o misiune suplimentară, dar nu a primit niciun răspuns în acest sens. De asemenea, ministrul de Interne din România se va întâlni cu omologul său olandez la Haga. Data acestei întevederi urmează să fie stabilită în perioada următoare.
Potrivit surselor citate, referirea la problemele în aceea ce privește crima organizată din rezoluţia adoptată de Parlamentul de la Haga cu privire la Schengen se referă la Bulgaria și nu la România. „Dacă decizia privind aderarea la Schengen se la lua în decembrie, intrarea în spaţiul de liberă circulaţie în ceea ce privește aeroporturile va avea loc în martie", au menţionat sursele citate.
Opoziția Olandei în chestiunea Schengen ar fi una politică internă, urmând ca în această ţară să fie organizate alegeri.
Raportul va fi prezentat miercuri
Experţii Comisiei Europene şi ai statelor membre vor prezenta, miercuri, la Bruxelles, Grupului de lucru pentru chestiuni Schengen, raportul şi concluziile lor privind misiunea de evaluare din România şi Bulgaria.
„După vizita misiunii voluntare de evaluare în România şi Bulgaria (care s-a încheiat pe 15 octombrie), experţii principali ai Comisiei şi ai statelor membre îşi vor prezenta raportul şi concluziile Grupului de lucru pentru chestiuni Schengen pe 26 octombrie. A venit timpul ca, acum, Consiliul să continue acest demers şi să facă paşii necesari pentru ca aceste ţări să adere pe deplin la zona Schengen", a declarat Anitta Hipper, purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene pentru afaceri interne, migraţie şi securitate internă, potrivit Agerpres.
Votul final în ceea ce privește aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen va avea loc în 8 sau 9 decembrie. În prezent, dintre ţările membre ale UE, doar Bulgaria, Croaţia, Cipru, Irlanda şi România nu fac parte din spaţiul Schengen, care include, de asemenea, state ce nu sunt membre ale blocului comunitar (Islanda, Norvegia, Elveţia şi Liechtenstein).