Ministrul Sănătații a fost ironizat de medicul și deputatul PSD, Alexandru Rafila, după ce Voiculescu a fost chemat de premierul Forin Cîțu să se prezinte săptămâna viitoare cu un raport.
Ministrul Sănătații a fost ironizat de medicul și deputatul PSD, Alexandru Rafila, după ce Voiculescu a fost chemat de premierul Forin Cîțu să se prezinte săptămâna viitoare cu un raport al activității desfășurate în vederea pergătirii pentru valul trei al pandemiei.
Cîțu nu a cerut doar datele pntru al treilaea val de pandemie, ci și un raport cu planurile pentru perioada viitoare.
Reprezentatul României la Organizația Mondială a Sănătății spune că ar fi mai ușor ca demnitarul de la USR-PLUS să explice „ce n-a făcut” pentru controlarea crizei sanitare.
De altfel, însuși prim-ministrul Florin Cîțu declara recent că i-a atras atenția ministrului Vlad Voiculescu că „trebuie să ne concentrăm și pe pandemie”.
Ce a declarat Alexandru Rafila
În ceea ce privește testarea, dacă Direcțiile de Sănătate Publică care nu reușesc să testeze decât un număr mic de persoane și-ar face treaba și în mod evident n-am mai ajunge la doar zeci de cazuri pe zi testate în unele județe, atunci am putea să avem și o radiografie mai apropiată de adevăr pe de o parte, și pe de altă parte și o identificare activă a focarelor, și eventual măsuri de sănătate publică sau non-farmacologice care să limiteze extinderea bolii. Noi nu putem să luptăm cu extinderea bolii dacă nu știm cazurile, iar accesibilitatea la testare este importantă.
Am auzit o propunere – sigur, ea poate fi aplicată, să se testeze la farmacii. E foarte bine, dar cred că și cabinetele medicilor de familie ar putea să constituie un loc unde oamenii să se testeze. Ei se testează acasă pentru că n-au unde să se testeze, să fim serioși, nu merge nimeni Unitatea de Primiri Urgențe, la un spital, dacă are o simptomatologie, să spunem, discretă și atunci lucrurile scapă de sub control”, a declarat medicul.
„Chiar nu văd lucruri concrete"
„Vă ascultam puțin mai devreme, că domnul prim-ministru i-a cerut ministrului Sănătății să facă conferință de presă săptămânală cu ceea ce face sau ce-a făcut – păi, dânsul să facă săptămânal câte o conferință de presă să ne explice ce n-a făcut, pentru că ce a făcut... sincer să fiu, dacă luăm acum o foaie A4, nu știu dacă reușim să umplem prima treime a acestei foi A4 cu ce-a făcut legat de controlul acestei pandemii. V-o spun serios, chiar nu văd lucruri concrete, îmi pare rău”, a mai spus Alexandru Rafila.