Trebuie doar să observi ce fac alţii şi să pleci de la lucrurile simple.
Nu doar diavolul se ascunde în detalii, ci şi cheia succeselor accesibile“. Am scris rândurile de mai sus săptămâna trecută, cu promisiunea că voi reveni asupra acelor lucruri simple şi voi da câteva exemple. Revin, iată, şi o spun din capul locului: tot ceea ce urmează ţine de mica iniţiativă, de găselniţa personală, de preocuparea pentru binele sau confortul celuilalt, fie el client, prieten, musafir sau vecin. Pendulând între grija primară şi pedanteria scrobită, furnizorii de servicii din alte locuri ilustrează de fapt o vorbă pe care o îngânăm şi noi, dar parcă tot mai rar şi mai stins: omul sfinţeşte locul. Ceea ce în România are statut de excepţie şi face obiectul unui reportaj elogios devine, în Germania, Austria, Ungaria sau Italia, o obişnuinţă care nu smulge oftaturi admirative nimănui.
În ce mă priveşte, Austria pare campioana europeană a acestui tip de comportament. Dacă podul pentru persoane cu handicap din Innsbruck sau sistemul de transport în comun din Viena sunt rezultatul unei infrastructuri gândite ireproşabil, micile gesturi de bunăvoinţă oglindesc altceva: deprinderea de-a trăi plăcut asigurând confortul celui de alături. Am stat nu demult la un hotel unde, la micul dejun, pe fiecare masă se găsea o foaie în care clienţilor li se făceau sugestii de „loisir“ şi recomandări cultural-mondene. Evident, foaia se schimba zilnic şi prezenta cele mai noi atracţii. An de an, în pieţele vieneze, dar şi pe Mariahilferstrasse, brazii de Crăciun se vând cu suportul gata montat, astfel încât cumpărătorul să fie scutit de corvoada cioplirii la domiciliu. Imediat după achiziţie, bradul e ambalat într-o plasă rezistentă, pentru a putea fi transportat mai uşor.
Într-o splendidă vacanţă toscană, am observat o altă formă de tratament prevenitor. În toate benzinăriile clienţii se pot echipa gratuit cu mănuşi de unică folosinţă, ca să nu se murdărească pe mâini sau să nu miroasă a benzină după ce fac plinul. Un fleac? Evident, dar dacă tot e ceva atât de simplu şi banal, ce ne opreşte să preluăm modelul? Nu cred că pentru această măsură a fost nevoie de consultarea parlamentului. După cum nu cred că praghezii au făcut referendum pentru a vota instalarea, din trei sute în trei sute de metri, a unor distribuitoare (tot gratuite) de pungi în care proprietarii de câini strâng mizeria pe care-o fac patrupedele scoase la plimbare. Şi dacă tot vorbim de câini, e deprimant şi scandalos numărul stârvurilor de pe drumurile naţionale. Am cutreierat Ungaria, Austria, Italia şi Portugalia - pe autostrăzi, dar şi pe drumuri secundare. Ştiţi câte animale călcate de maşină am văzut? Zero. Şi nu-mi închipui că acolo nu se produc asemenea pocinoage. Se produc, dar urmele dispar imediat.
Fireşte, Germania nu putea lipsi de pe lista premianţilor. Lângă buna dispoziţie a ospătarului, vânzătorului sau funcţionarului am aşezat, cu o lună în urmă, experienţa trăită la un hotel din Regensburg. (Atenţie, nu vorbim de cinci stele sau de un lux nemăsurat.) Aruncând o privire în baie, am descoperit, pe lângă dotările şi accesoriile obişnuite, câteva truse care mi-au atras atenţia. Într-una se afla o periuţă, un tub de pastă de dinţi şi un pieptăn, iar alta adăpostea câteva pile de unghii. Ambele erau la dispoziţia turiştilor zăpăciţi sau care îşi făcuseră bagajul pe fugă. În fine, la capătul policioarei stătea o cutie cu plasturi, în caz că te băteau pantofii. Visez prea ambiţios dacă îmi doresc aşa ceva şi la noi?