Radu Mustățea, condamnat! Câţi ani a luat fostul şef Astra Asigurări

Radu Mustățea

Radu Mustățea, condamnat. Radu Mustățea, fostul șef Astra Asigurări, a fost condamnat la 4 ani și 8 luni de închisoare pentru delapidare şi la plata a 900 de mii de lei bani consideraţi prejudiciu.

Radu Mustățea, fostul șef Astra Asigurări, a primit o condamanre de 4 ani şi 8 luni. Iar soția sa a primit 3 ani de închisoare cu suspendare tot în cest dosar.
Radu Mustățea, pe lângă condamnare, mai trebuie să plătească peste 900 de mii de lei, bani considerați prejudiciu. Decizia nu este definitivă.
Familia Mustăţea a cumpărat o vilă pentru care a încheiat o poliţă de asigurare la Astra Asigurări pentru 370.000 de euro. Imobilul asigurat era deţinut de cei doi în baza unui antecontract de vânzare-cumpărare, semnat cu 14 zile înainte de încheierea poliţei de asigurare. Ei cumpăraseră vila cu 370.000 de euro, din care au plătit 130.000 de euro şi mai aveau de achitat două rate, de câte 120.000 de euro.

Radu Mustățea plătea şi tot el încasa

La o lună după încheierea polițeii de asigurare, au anunțat că s-a produs un incendiu la imobilul asigurat, pentru care Astra Asigurări a aprobat, pe 15 octombrie 2010, o despăgubire de 915.000 lei.

Suma a fost virată în două tranşe, prima în contul bancar al mamei Roxanei Mustăţea şi a doua în contul societăţii M. Mar. Geoconstruct SRL, în prezent radiată.

Cu banii respectivi soţii Mustăţea şi-au plătit vila aflată în cartierul Cotroceni, au declarat surse apropiate anchetei.

Plata despăgubirii a fost aprobată în şedinţa Directoratului Astra Asigurări, al cărei preşedinte era Radu Mustăţea. În urma cercetărilor, s-a constatat că evenimentul invocat pentru plata poliţei de asigurare nu a existat. Mai multe detalii despre caz puteţi citi aici.

Minuta instanței

I. condamna pe inculpatul MUSTATEA RADU la pedeapsa finala de 4 ani, 8 luni si 10 zile închisoare . Aplica inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevăzutee de art. 66 alin. 1 lit. a si b C.pen.  respectiv interzice inculpatului exercitarea drepturilor de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice si dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat pe o perioada de 5 ani.

II. condamna pe inculpata MUSTATEA ROXANA la pedeapsa de 3 ani inchisoare. Interzice inculpatei Mustățea Roxana, cu titlu de pedeapsa accesorie exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a si lit.b Cod Penal 1969 pe durata executării pedepsei. Suspenda sub supraveghere executarea pedepsei pe un termen de încercaree de 5 an.

III. Admite acțiunea civila formulata de partea civila Societatea de Asigurare-Reasigurare ASTRA SA, prin lichidator judiciar KPMG RESTRUCTURING SPRL si obliga inculpatul Mustățea Radu sa achite acesteia suma de 914.378,56 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului, la care se adaugă dobânda legala calculata începând cu data de 25.10.2010 si pana la data plății efective. Menține măsura  sechestrului asigurator. Cu drept de apel ”, se arată în minută.