Radu Marinescu a fost audiat, luni, în cadrul şedinţei Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. El a fost avizat favorabil de comisiile parlamentare reunite. După nominalizarea ca ministru al justiției, de cătr PSD, Marinescu a fost atact pentru că i-a apărat în procese, în calitate de avocat, pe Lia Olguța Vasilescu, Claudiu Manda și Alex Bodi.
„Într-o democrație și într-un stat de drept, orice cetățean are dreptul să fie apărat. Misiunea mea profesională, în cei 30 de ani de activitate ca avocat, a fost să apăr drepturile cetățenilor, indiferent de acuzațiile aduse împotriva lor. Justiția trebuie să funcționeze în mod echitabil și fără prejudecăți. Avocatura este o profesie dedicată apărării drepturilor fundamentale, iar clienții mei din trecut nu ar trebui să devină un obstacol în cariera mea politică”, a declarat Radu Marinescu, după audieri.
Despre Alex Bodi, care este acuzat de trafic de persoane şi proxenetism, ministrul propus a răspuns: ”Şi nu are dreptul la un avocat? Este exclus ca un avocat ajuns într-o funcţie de ministru să favorizeze şi nici nu are instrumentele, să favorizeze nicio persoană şi aşa ceva trebuie categoric exclus. Faptul că în calitate de avocat am apărat nu doar pe domnul ci foarte multe persoane, cu notorietate publică, este o obligaţie profesională pe care mi-o impune legea. Trăim într-un stat de drept, fiecare persoană, că este acuzat de crimă, de loviri (..) fiecare dintre persoanele care sunt sunt şi prezumate ca nevinovate. Apropo de domnul respectiv, nu am cunoştinţă să existe o hotărâre de condamnare”, a mai spus Radu Marinescu.
Radu Marinescu, despre o mare problemă întâmpinată în activitatea judiciară
La audierea din Comisia juridică, Radu Marinescu a declarat că o problemă întâmpinată în activitatea judiciară este celeritatea şi că aceasta trebuie asigurată pentru ca activitatea judiciară să se desfăşoare în acord cu aşteptările cetăţeanului. Acesta a fost întrebat dacă este de acord să revină la DNA competenţele fostei Secţii speciale pentru magistraţi, însă nu a oferit un răspuns.
”În foarte multe situaţii, mai ales în litigiile din dreptul privat, au fost situaţii în care cetăţeanul nu a putut efectiv să se adreseze justiţiei, întrucât taxele judiciare de timbru au fost prohibitive, prea mari, sau nu a putut recurge la mecanismele specifice ajutorului public judiciar pentru a putea să îşi desfăşoare activitatea. În această direcţie trebuie, în conlucrare cu toţi actorii instituţionali, să identificăm măsuri pentru accesibilitate”, a declarat
Marinescu.
„O justiţie nu este eficace dacă nu este eficientă în finalitatea sa”
Ministrul propus pentru Justiție a amai spus că o problemă întâmpinată în activitatea judiciară este celeritatea:
”Celeritatea este iarăşi o problemă pe care o întâmpinăm astăzi în activitatea judiciară. Cetăţenii aşteaptă ca procesele să se judece într-un termen - noi îl numim rezonabil, dar această rezonabilitate, ştiţi, capătă de multe ori, aşa, sensul unui sine die şi este absolut de neacceptat o astfel de situaţie. Celeritatea trebuie asigurată şi în acest sens trebuie identificate măsurile de resurse, de infrastructură, de personal rezonabil ca activitatea judiciară să se desfărşoare în acord cu aşteptările cetăţeanului. Eficienţa şi prevenţia sunt foarte importante. O justiţie nu este eficace dacă nu este eficientă în finalitatea sa. Cetăţeanul nu aşteaptă numai un exerciţiu de formalism juridic, ci aşteaptă o substanţialitate, o finalitate”.
Radu Marinescu a precizat că doreşte o mai bună recuperare a prejudiciilor. ”Am în vedere aici o chestiune care ne preocupă pe toţi: recuperarea prejudiciilor rezultate din infracţiuni, mecanismele prin care produsul infracţional să nu mai fie lăsat la îndemâna celor care au săvârşit infracţiuni. Aici vom întări rolul ANABI şi bineînţeles vom conlucra cu Ministerul de Finanţe, celelalte ministere”, a explicat Radu Marinescu.
El a vorbit şi despre organizarea sistemului judiciar: ”Organizarea sistemului judiciar. O problemă pe care, iarăşi, o spun din practica mea de 30 de ani, profesional. Specializarea judecătorului. Sunt atâtea domenii care sunt de o înaltă specialitate. Sunt atâtea domenii pe care în mod firesc nici eu, ca avocat, nu pot cuprinde toate ramurile dreptului. Ar fi lipsit de eleganţă şi de realism din partea mea să pretind acest lucru. Judecătorul trebuie să fie foarte bine specializat, procurorul trebuie să fie specializat. Sunt domenii în sfera criminalităţii informatice, în sfera criminalităţii economice, unde este necesară această specializare, de exemplu. Deci vom milita în acest sens”.