Vladimir Putin n-a fost marele câștigător al reuniunii G20 de la Osaka. Președintele rus a demonstrat, însă, încă o dată, că este unul dintre puținii oameni cu adevărat liberi de pe planetă. Într-o mare de ipocrizie de cel mai înalt nivel, țarul de la Kremlin a fost singurul care și-a permis luxul de a spune adevărul. E drept, numai despre paiul din ochiul vecinilor...
Într-un interviu acordat Financial Times, președintele rus a declarat că „valorile progresiste” atât de prețuite în democrațiile liberale sunt „depășite”, întrucât sunt respinse de majoritatea populației, chiar în țările occidentale. „Liberalismul politic presupune că nu trebuie făcut nimic. Imigranții au dreptul să ucidă, să prade, să violeze. Au impunitate, pentru că drepturile lor de imigranți trebuie să fie protejate. Cum să fie astea niște drepturi? Orice infracțiune trebuie să fie pedepsită. Gândirea liberală este depășită. Este în conflict cu cea a majorității covârșitoare a populației”. Sunt de acord cu dumneavoastră că Putin nu e cea mai potrivită persoană când vine vorba despre funcționarea corectă a justiției. Dar oare asta demonstrează că ceea ce spune e o minciună? De altfel, după interviul acordat publicației americane înainte de summit, Putin și-a continuat demonstrația împotriva politicilor progresiste și în fața jurnaliștilor acreditați la Osaka, afirmând că imigrația a încălcat drepturile cetățenilor din țările de destinație.
„Ideea liberală a început să se autodevoreze (...) Milioane de oameni își trăiesc viețile, iar cei care propagă aceste idei sunt separați de ei (de nevoile și dorințele popoarelor n.r.). Oamenii trăiesc în propria lor țară, în funcție de tradițiile lor, de ce ar trebui să li se întâmple asta?”
Că Vladimir Putin se folosește de problemele lumii libere ca să-și susțină propriul narativ politic e mai presus de orice îndoială. Din păcate, însă, Occidentul îi oferă nenumărate motive nu numai să prezinte argumente plauzibile, dar și să-și consolideze propria putere. Cu toate sancțiunile (care se pare că au început să fie retrase rând pe rând), Putin e în culmea puterii sale absolutiste, aproape ca un țar. E greu de presupus că, întrun viitor previzibil, va avea vreun concurent serios pe plan intern. Sigur, reprimarea dură a oricăror mișcări care îndrăznesc să-l conteste are rolul ei în ecuația puterii din Rusia. Dar, Putin are, în ochii rușilor, și marele avantaj de a fi restituit țării gloria imperială, după momentul de decădere din anii 90. Dar nu numai raporturile interne fac din Putin unul dintre puținii lideri politici cu o mare libertate de acțiune. Conjunctura internațională îi este favorabilă. Europa (începând hegemonul german) este practic dependentă de gazul rusesc. Cât îl privește pe Trump, acesta se „războiește” cu Putin fără convingere, mai ales ca să contracareze propaganda democraților cu privire la sprijinul pe care l-ar fi primit în alegeri de la Kremlin. Cum adevăratul inamic al SUA este China, Putin profită de semne din ce în ce mai calde de prietenie din partea Beijingului. Chiar și în frământatul Orient Apropiat, rușii și-au făcut loc la masa puterii după succesele incontestabile din Siria.
Marea întrebare care se pune este dacă succesele Rusiei pe plan internațional se reflectă și în viața de zi cu zi a rușilor. Iar, aici, din păcate, realitatea nu e deloc în favoarea lui Putin. O recunosc până și staticienii ruși. Un studiu publicat pe 21 noiembrie anul trecut de Academia Prezidențială pentru Economie Națională și Administrație Publică din Rusia a arătat că 22% dintre ruși se află în „zona sărăciei”, ceea ce înseamnă că nu pot cumpăra nimic altceva decât produsele de bază necesare subzistenței. Să fie aceasta o realitate acceptabilă pentru o țară atât de bogată în resurse naturale ca Rusia? Sau Putin pe lângă ambițioasele planuri geostrategice ar trebui să se ocupe și de bunăstarea bieților mujici?