Omul de încredere al lui Ion Iliescu tocmise, în 1999, un lunetist ca să-l asasineze pe Emil Constantinescu
În cartea „Prețul demni tății. O istorie altfel”, pe care a lansat-o la Târgul Gaudeamus, Laura Ganea, fostă jurnalistă care a făcut parte din echipa președintelui Emil Constantinescu, poveşteşte despre un plan de asasinare a fostului şef de stat.
Iniţiatorul ar fi fost Dan Iosif, iar atentatul trebuia să aibă loc în timpul Mineriadei din
1999. Poza cu ursul și armele datează din anul 1997 și a fost făcută după o partidă de vânătoare la care Dan Iosif a avut trofeul său: un urs!
Iată fragmentul din cartea Laurei Ganea: „La 18:30 este convocat CSAT unde se va discuta despre instituirea stării de urgență. Raportul SRI conține și transcrierea unei conversații telefonice dintre Dan Iosif și Ion Iliescu:
Dan Iosif: Domnule președinte, lunetistul tocmit pentru Emil Constantinescu va acționa când minerii vor ajunge la București.
Ion Iliescu: Dane, să nu faci o asemenea prostie”.
Despre Dan Iosif, Emil Constantinescu a apus că era „mai puţin demn de laudă comportamentul său în ipostaza de consilier prezidenţial al lui Ion Iliescu. Personalul auxiliar al palatului Cotroceni era terorizat de apariţiile sale brutale, în haină lungă de piele, cu un pistol iţit în buzunarul său drept. Tot de atunci datau şi legăturile lui cu lumea interlopă, pentru care era monitorizat de SRI”.
Dan Iosif era un om impulsiv, în stare de orice. “Cred că şi ţie ţi-ar fi frică dacă ai şti cum trag cu pistolul”, îi spune unui ziarist în 2006. În ultima declaraţie de avere, pe care a depus-o la parlament, menţiona şi o colecţie de arme, dobândită până în 2000.
Dan Iosif, a fost unul dintre primii revoluţionari care au intrat în sediul fostului CC în decembrie 1989. După Revoluţie a devenit, pe rând, senator, consilier prezidenţial, şef de birou senatorial, consilier de stat. A murit în decembrie 2007, la 57 de ani, la Novosibirsk, Rusia, unde urma un tratament experimental împotriva cancerului pulmonar de care suferea.