PUSL continuă inițiativa legislativă legată de recuperarea marilor averi ce nu pot fi justificate. Zeci de mii de semnături au fost strânse

Sursa foto: Arhiva EVZ

Partidul Umanist Social Liberal (PUSL) a pornit o inițiativă cetățenească ce are în centrul ei recuperarea către bugetul de stat a marilor averi care nu pot fi justificate prin venituri legale. În acest sens, 18.000 de semnături au fost strânse din partea cetățenilor până în prezent.

Inițiativa cetățenească PUSL se bucură de un mare sprijin din partea cetățenilor, un număr foarte mare dintre aceștia semnând deja pentru acest proiect. Este vorba de 18.000 de persoane care au semnat, dintr-un total de 100.000 de semnături necesare.

PUSL, inițiativă legislativă în interesul cetățenilor

Proiectul vizează recuperarea marilor averi de la persoanele care nu le pot justifica. El are ca scop promovarea egalității în fața legii și își propune să contribuie la identificarea discrepanțelor dintre averile importante și veniturile legale declarate, se arată într-un comunicat transmis.

De asemenea, își centrează atenția și spre direcționarea averilor ilegale către obiective de interes public, precum grădinițe, școli sau spitale.

„Este un proiect pentru aflarea adevărului, pentru că am văzut atât de multe cazuri în care unii s-au îmbogățit peste noapte, iar oamenii cinstiți au asistat, neputincioși, la acest fenomen.

Adoptarea acestei inițiative legislative ar permite recuperarea de către bugetul de stat a sumelor nejustificate și utilizarea lor în folosul românilor”, a declarat deputatul PUSL Grațiela Gavrilescu într-un comunicat.

Campania de strângere de semnături demarată de PUSL se desfășoară în aproape toată țara și se așteaptă ca proiectul să poată fi depus la Parlament înaintea începerii următoarei sesiuni parlamentare, în luna februarie.

Campania de strângere de semnături, în mai multe orașe din țară

La începutul lunii octombrie, PUSL a ajuns și în orașul Constanța pentru a strânge semnăturile necesare.

Avem această initiativă pentru că ne dorim ca fiecare român să trăiască așa cum trebuie. Proiectul se dovedește a fi unul de succes, iar noi demonstrăm că suntem un partid al faptelor și nu al vorbelor! Succes umaniștilor constănțeni!”, a declarat atunci doamna Simona Man, Vicepreședinte Organizare PUSL.

De asemenea, Grațiela Gavrilescu, președintele Forului de Conducere Colegială al PUSL, preciza că mulți tineri, vârstnici și oameni care au muncit corect își doresc un viitor în România, își pun speranțele în această inițiativă propusă de către Partidului Umanist Social Liberal și au credința că vor fi trași la răspundere cei care au strâns averi ilicite.