A stârnit un potop de controverse declarația generalului Breedlove relativ la faptul că o poziționare a Rusiei la gurile Europei pentru a da șah NATO nu este de ignorat.
E adevărat că astăzi capacitatea militară a Rusiei nu-i permite ofensiva și mai ales deținerea teritoriilor de la Mariupol, via Zaporoje și Kherson până-n Crimeea, darămite să meargă până la Regiunea Odessa și în Bugeac. Dar în timp, cu secvențe succesive de tip „stop and go”, de armistiții și atacuri alternante, un asemenea plan poate fi dus la bun sfârșit în câțiva ani.
Comandantul forțelor NATO în Europa a subliniat clar săptămâna trecută că „nu avem niciun motiv pentru a considera că ambițiile lui Putin se limitează la estul Ucrainei”. Dacă până acum aceste afirmații erau interpretate mai degrabă drept un avertisment că Putin nu se va mulțumi până când nu va controla întreaga Ucraină, analiștii internaționali atrag acum atenția că planurile sale sunt mult mai ambițioase și deloc noi.
Motivul pentru care, până în momentul de față, președintele rus nu a anexat regiunile estice, cum a făcut cu Crimeea, este că țara sa nu mai are capacitatea de a prelua povara financiară uriașă pe care această anexare ar presupune-o. Dintre cei aproximativ opt milioane de locuitori din regiunea estică, mai mult de 30% sunt pensionari, în vreme ce alți 20% sunt bugetari.
Cu alte cuvinte, jumătate dintre noii cetățeni pe care Rusia i-ar câștiga după anexare ar trebui să fie plătiți de la bugetul de stat. Având deja experiența Crimeii, unde nivelul de trai a scăzut semnificativ după alipirea la Rusia, în ciuda promisiunilor Moscovei, rușii sunt acum mult mai conștienți și rezervați de costurile uriașe atrase de o astfel de mișcare.
Este motivul pentru care Rusia își dorește o pauză strategică. Să-și îmbunătățească relațiile cu Occidentul, să se ridice măcar o parte din sancțiuni, săși poată reface forțele armate și să îmbunătățească finanțele sau măcar să rostogolească din datoriile scadente până-n iunie. Pentru asta e nevoie de acces la finanțarea internațională, care astăzi este suspendată. Însă a considera că Moscova se va abate de la planurile sale inițiale, indiferent de costurile finale, este o copilărie. Liderii europeni se vor trezi din euforia precaută și vor conștientiza că armistițiul nu trebuie celebrat ca un succes abia la o nouă reluare a ofensivei, potrivit scenariului de tip „stop and go”.
Până atunci presa, oficialii germani și cei ce le împărtășesc opiniile vor marșa pe calea diplomației, singura la îndemână, atacându- l pe comandatul forțelor NATO pentru „declarații belicoase”. Nu vor crește resursele alocate domeniului militar și nici nu vor întări capabilitățile, dar vor vehicula, cum o face președintele Comisiei Europene, ideea “armatei europene”, pentru a “economisi resursele” și a “descuraja Rusia”.
Ideea lui Jean Claude Junker e veche de 20 de ani și nu aduce decât scindarea malurilor Atlanticului, nu și o îmbunătățire de capabilități. Și în nici un caz o creștere de capacitate operațională. Sau, cum zicea Andrew Michta într-un recent articol în National Interest, confruntarea actuală cu Rusia nu se poate duce nici „conducând din spate” – leading from behind, cum au făcut SUA în Libia, nici „conducând din Europa Centrală” – leading from Mittel –, ci din teren, din prima linie, de la frontiera UE și NATO.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.