Relatările militarilor ruși capturați în Estul Ucrainei despre modul în care sunt trimiși în misiuni pe teritoriul Ucrainei au demonstrat o capacitate deosebită a Federației Ruse de a împrumuta din mers tacticile utilizate de Armenia în Nagorno Karabakh, pentru a-și disimula prezența forțelor proprii.
Astfel, militarii ruși își continuă cariera în pretinsele “forțe militare din republicile populare Donetsk și Luhansk”, fiindu-le plătite salariile, recunoscută vechimea și activitatea la revenirea în Armata Rusă.
Singura problemă intervine atunci când sunt capturați, răniți sau când mor în regiune. În asemenea condiții, Rusia neagă apartenența lor la armata rusă, afirmă că sunt plecați de capul lor, că iau armamentele din regiune, de la armata ucraineană și, mai mult, că au semnat deja cu toții rapoarte de lăsare la vatră înainte de deplasarea în Donbas. Ce nu pot ascunde pe această linie de propaganda este răspunsul la întrebarea cum de sunt recrutați și cum de trec frontiera ruso-ucraineană în zona separatistă fără concursul autorităților de frontieră ruse, dar și tranzitul materialului militar greu modern care există doar în armata rusă și pe care-l operează peste graniță. În plus, în cazurile tragice, nici ei, nici urmașii nu beneficiază de drepturile combatanților în război tocmai pentru a permite Moscovei negarea credibilă (sau mai puțin credibilă) a implicării sale pe teritoriul statului vecin.
Astfel numeroși militari ruși capturați au făcut apeluri la Vladimir Putin pentru a li se recunoaște calitatea de combatanți și militari ruși, de prizonieri de război și pentru a-și asuma responsabilitatea care i-ar putea aduce, prin schimburile de prizonieri, înapoi acasă. În plus, ei explică în ce mod ajung în Estul Ucrainei. Astfel, în regiune sunt cel puțin 2000 de militari ruși în activitate în Armata rusă în diferite unități din țară, care au fost aduși să susțină și să conducă efortul de război din Donbas.
Maiorul Vladimir Starkov, deținut la Kiev după ce a fost capturat cu un camion de muniție pentru separatiști, a venit de la Novocerkask, fiind șeful serviciului de arme de artilerie al unității militare de acolo. Ca și ceilalți militari ruși, el nu a venit în Ucraina ca voluntar, ci cu misiune și la ordinul superiorilor din Armata rusă. De altfel, atât el cât și alți militari ruși, au depus mărturie că numeroși soldați dezertează din unitățile militare de pe tot cuprinsul Rusiei când sunt trimiși în Rostov pe Don la “pregătire”, ceea ce e echivalent cu misiunile de luptă pe teritoriul Ucrainei, fără statut recunoscut. Comandanții le comunică militarilor trimiși în Ucraina că își vor menține pozițiile veniturile și gradele în Armata rusă, dar că își vor continua serviciul militar în Ucraina, în Republicile populare nerecunoscute Donetsk și Luhansk.
Aceasta este și mărturia care a demonstrat îmbrățișarea din mers a modelului armean din Nagorno Karabakh, acolo unde soldații din Armata Armeană sunt trimiși să-și facă serviciul militar în armata republicii nerecunoscute, recunoscându- li-se toate gradele, evoluția și drepturile și acordându-li-se plata de către Armata Armeniei. La fel s-a preluat modelul și de către Moscova, care recunoaște inclusiv revenirea ulterioară în aceleași poziții în cadrul Armatei ruse.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.