Habemus Papam, am fi strigat, după ce partidele declarat pro-europene au fentat timp de 8 luni după alegeri formula de majoritate clară, angajată în reforme profunde, aplicarea acordului de asociere și liber schimb cu UE și revenirea la considerarea serioasă a securității statului Republica Moldova, inclusiv în partea legată de independența justiției, construirea statului de drept și combaterea corupției.
A fost ales guvernul majoritar – nu cu 55 de parlamentari în susținere, ca la votul din 30 noiembrie, ci doar cu 52 din cei aleși ca exponenți ai orientării europene, după ce s-a pierdut un premier, un partid și 3 parlamentari mutați la PPEM-Iurie Leancă.
Guvernul Streleț se confruntă cu teme extrem de complexe și pe dimensiunea relațiilor cu UE- acolo unde numeroase proiecte și finanțări au fost suspendate, amânate sau abandonate -, pe cele de natură economică – finanțarea externă a deficitului –, pe dimensiunea stabilității și securității financiare – recuperarea și anchetarea vinovaților și responsabililor politici pentru dispariția miliardului din conturile a trei bănci importante din RM, în primul rând Banca de Economii a Moldovei. Dar nici relațiile dintre București și Chișinău, oricât de bine dezvoltate ar fi, nu sunt de considerat un dat, din contră, și ele necesită o reconsiderare și resetarea fundamentală.
La București s-au detașat două curente de abordare a relației cu Republica Moldova: unul reprezentat tot mai mult de Fundația Universitară a Mării Negre, Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române și Facultatea de Sociologie cu instituții dependente, inclusiv centrul de sondaje INSCOP - care prezintă dezastrul prezent și viitor al Republicii Moldova, și propune o condiționare strictă ba chiar o abordare pragmatică, bazată pe interesele imediate ale României, și nu pe romantismul și idealismul relațiilor frățești, în care fiul rătăcitor e tot timpul răsfățat, privilegiat și i se iartă nerecunoștiința și rătăcirile prin vecini. În mod paradoxal (oricum abordarea conține inconsistențe în sine) aici se ivește și e promovată și soluția unirii cu România.
E adevărat că soluțiile de natură economică ale grupării sunt mult mai realiste, chiar dacă nu există formule de dirijare a investițiilor către un spațiu în care afirmi și demonstrezi că se fură banii de ajutoare și nu mai ajung în proiectele stabilite încât e nevoie de administrarea ta la fața locului, chiar dacă vei crea avantaje fiscale pentru o asemenea prioritate (nu știu cum te descurci cu legile europene ale concurenței, asta e un alt subiect).
O a doua abordare e una realistcorectă politic, respectiv presupune sprijinul Republicii Moldova, bazat nu atât pe romantismul și idealismul frațietății, cât pe realismul identității comune, fără a discuta vreodată de o condiționare strictă a acestui ajutor. E abordarea oficială, în mare măsură, care vizează menținerea în prim-plan a sprijinului românesc, prezența în toate nivelurile și capacitatea subtilă de ajutor chiar și a celui ce nu se vrea ajutat. Ajutor cu de-a sila. Suntem probabil ultimul stat din Europa care nu are condiționări în ajutorul său față de Chișinău. Însă e abordarea realistă, și ea a adus la nivelul actual al primatului economic al României, al nivelului schimburilor economice bileterale și a prezenței predominante românești pe linie de consultanță în Republica Moldova.
Dar această ultimă abordare nu poate să dăinuie așa întotdeauna. Presiunea se accentuează, iar deschiderea pragmatică a dosarelor privind recunoștința pragmatică arată că privatizările la Chișinău s-au făcut în Rusia sau aiurea, nu cu firme din București. Nu tu o firmă de telecomunicații, nu tu o distribuție de energie electrică, nu tu un instrumentar care să sprijine și dezvoltarea economică livrată către România, iar lucrul acesta se vede deja. La cei 100 mld euro nerambursabile investite de București, va fi greu de mimat reforma de acum înainte sau pudoarea europenismului fără România. Guvernul Streleț ori face reformă profundă și rezolvă echilibrul și rebalansarea relației cu România, fie se va confrunta cu răspunsul unor simple zâmbete de complezență și ajutor umanitar de la București. O schimbare de abordare pe fond și nu numai declarativă a relației cu Bucureștiul e necesară. Iar manifestările unioniste ca soluție nu dispar dacă le ignori, ci problema trebuie abordată serios și pragmatic și la Chișinău, și la București.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.