În secolul XXI, apa, hrana și energia vor sta la baza conflictelor internaţionale.
Nu că în secolul XIX sau XX nu ar fi fost la fel, dar bătălia dintre viteza de găsire a tehnologiilor noi și de aplicare a lor și cea de creștere a nevoilor este astăzi subunitară, în ciuda investiţiilor în tehnologie, cercetare și dezvoltare. Tocmai de aceea deblocarea unor proiecte de conectare și interdependenţă între statele altfel rivale sau care se privesc deseori cu suspiciune e de bun augur, mai ales într-o zonă tulbure precum Orientul Mijlociu.
Săptămâna trecută, joi, Israelul și Iordania au semnat un acord pentru implementarea unui proiect finanțat de Banca Mondială care prevede construirea unei uzine de desalinizare în Golful Aqaba, precum și a unei conducte care să lege Marea Roșie de Marea Moartă. Uzina va fi construită în portul iordanian sudic de la Marea Roșie și va desaliniza apa care ulterior va fi împărțită de către israelieni și palestinieni, în timp ce apa sărată rămasă în urma desalinizării va lua calea Mării Moarte, prin intermediul unei conducte de 180 km.
Proiectul, care prevede o investiție de circa 900 milioane de dolari, urmează să fie finalizat în următorii trei ani și este văzut de oficialii iordanieni ca fiind crucial pentru asigurarea unei surse de apă regatului care se confruntă cu un deficit sever, în timp ce implementarea lui va avea efecte pozitive pentru Marea Moartă, aflată în plin proces de scădere. Uzina de desalinizare va produce peste 80 milioane de metri cubi de apă anual, Israelul urmând să cumpere aproximativ 40 milioane din producția totală, restul fiind distribuite regiunii Aqaba. Totodată, conducta ce urmează să fie construită va pompa anual 300 milioane de metri cubi de apă din Marea Roșie în Marea Moartă.
Ideea conectării celor două mări nu este una recentă, ci s-a conturat în urmă cu mai bine de un secol, în condițiile în care Marea Moartă este în scădere, pierzând teren în fața uscatului anual. În urma semnării acordului, Israelul se obligă să asigure totodată și o cantitate de 50 milioane metri cubi de apă din Marea Galileii, cel mai mare rezervor al statului israelian, destinația acestei cantități fiind Iordania, în plus față de prevederile pe care Acordul de pace din 1994 le prevede. Pentru israelieni, susțin oficialii de la Tel Aviv, implementarea proiectului va asigura furnizarea de apă pentru agricultorii din sudul Israelului, dar și apă pentru populația din nord.
Din punctul de vedere al soluţionării conflictelor, principiul proiectului comun a fost întotdeauna utilizat pentru a detensiona și restabili relaţiile dintre două părţi altfel înclinate spre politici confruntaţionale. Iordania nu e Autoritatea sau statul palestinian, iar relaţiile de cooperare cu Israelul sunt vechi. Însă proiectul comun nu a fost realizat niciodată, iar astăzi el vizează și zona fermierilor din sud, și zona palestiniană, și statul iordanian, toţi cei implicaţi aflându-se în câștig.
Astfel cu toţii cooperează pentru a realiza proiectul comun, mai important pentru fiecare decât disputa ancestrală. Lucrând împreună pot și dialoga, își pot spune totul despre percepţii, vinovăţie sau răni vechi, se pot certa, dar lucrează și mănâncă împreună, împărtășesc experienţe și reușesc să panseze astfel și rănile trecutului. Descoperă astfel că se poate și coopera. Pe această bază a fost constituit și Pactul de Stabilitate în Europa de Sud-Est, respectiv proiectele comune finanţate de Uniunea Europeană pentru a determina cooperarea dintre noile state din Balcanii de Vest, după războaiele iugoslave.
Și dacă curăţirea Dunării, reconstrucţia podurilor și drumurile comune au putut juca un asemenea rol, astăzi cel mai important rol îl joacă perspectiva integrării în Uniunea Europeană. Însă acest proiect comun înregistrează un deficit major de atractivitate pentru regiune.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.