Gata, am găsit soluția, panaceul, rezolvarea durerilor de cap privind imigranții. UE cu organismele sale, acționând pe baza unei metodologii fixe implicând bugetele statelor, populația și șomajul național a creat COTELE. Cotele de imigranți pe care fiecare stat trebuie să le preia. Acum mai lipsește un detaliu, cel privind convingerea tuturor să-și accepte cota, cu rezervele numite Marea Britanie, Irlanda și Danemarca, state care au propriile lor opt-out-uri, singuralități și excepții în politicile legate de capitolul Justiție și Afaceri Interne.
De fapt anunțul cotelor este recunoașterea clară a eșecului total al Uniunii Europene în a gestiona problema imigranților. Practic UE, cu toată masa sa de funcționari și puzderia de instituții nu a reușit să avanseze niciun milimetru în înțelegerea și soluționarea problemei imigranților și nici în găsirea soluțiilor. Formalismul extrem al birocrației europene se dovedește din nou fără idei, în măsura în care establishmentul european, chiar și la nivelul leadership-ului național, pare lipsit de capacitate și inventivitate politică și de soluții tehnice comprehensive.
Astfel, Bruxelles-ul reacționează din nou pompieristic. Arde, așa că trebuie rezolvată criza. Ce contează lucrurile temeinice, sustenabilitatea deciziilor, capacitatea de absorbție și gestiune a imigranților în statele europene, deja afectate de lipsa capacității de integrare a propriilor resortisanți la a doua și a treia generație, proveniți din fostele colonii și izolați sau autoizolați în mijlocul Parisului, Londrei, Bruxelles-ului sau Berlinului. Dacă cerșetorii romi din Ungaria, România, Serbia sau Slovacia sunt vizibili prin infracționalitatea de vitrină și constituiau probleme vitale penru guvernele populiste europene acum câțiva ani, proprii resortisanți neintegrați nu se văd și nu sunt o problemă. Iar acum această orbire selectivă se îndreaptă spre pledoarii umaniste în abordarea problemei primirii noului val de refugiați. Formalismul merge și la nivelul abordării pur contabile, fără viziune, a temei. Totul e doar număr. Doar formulă de calcul. Ca-n aprilie. Împărțim numărul pe care vrem să-l absorbim prin formula stabilită și rezultă numărul de imigranți per țară. Atât. Nicio viziune, nicio problemă de capacitate de absorbție, cunoaștere, experiență în această problematică sau studiu de impact, nicio abordare calitativă. Totul la nivel de cifre. Exodul se împarte la 28 după o formulă meșteșugită, cât mai aproape de argumentele tuturor și problema poate fi dată la spate. În aprilie împărțeam „cu solidaritate” 40.000. Acum domnul Junker ne anunță 160.000. Dar datele vorbesc de 400.000 de imigranți ce vor intra în Europa până la sfărșitul anului. Și câți or mai veni anul viitor. Nu-i nimic, împărțim, ne spune Comisia.
În fapt, problema imigranților are trei componente: cea imediată, de criză, a absorbției interimare a imigranților ce intră în categoriile legale de refugiați de război sau refugiați politic care ajung în Europa și solicită dreptul de azil, pe baza statutului de refugiat, în timp ce ceilalți, restul migranților economici, tot pe baza regulilor Schengen și a acordurilor de readmisie, se returnează din țara de unde provin. Apoi e problema rețelelor de trafic de ființe umane, care trebuie combătute prin programe solide la nivel european, cu responsabilitatea miniștrilor de Interne și a serviciilor de informații. În fine, pentru a liniști valurile de imigranți, trebuie abordată colaborarea cu statele de origine și soluționate sursele care conduc la nașterea valului de imigranți.
În plus, după cum am văzut, problema refugiaților - singurii ce sunt admisibili umanitar în Europa – este una calitativă, individuală, nu una cantitativă, numerică, un rezultat contabil. Nu împărțim merele și numărăm recoltele, ci tratăm cazuri individuale de oameni care necesită asistență, protecție, integrare. Caz cu caz. Om cu om. Problemă cu problemă. Dacă rămânem la număr și contabilitate, deschizând cutia Pandorei, nu facem decât matematică. Matematica numerelor mari. Din ce în ce mai mari.