În Republica Moldova s-a instalat partitocrația ca efect al nevoii de guvernare în Coaliție.
Nu e nici bine, nici rău, e o constatare neutră care ține de modul în care se construiesc structurile administrative de putere la Chișinău. În contextul constituirii unei coaliții funcționale de guvernare pro-europene, abordarea ar putea fi mai eficace, de unde și nevoia de a stabili extrem de clar unde este primatul și decizia.
De ce vorbim despre partitocrație? Pentru că la reconstruirea actualei coaliții am văzut foarte clar absența din spațiul de dezbatere a Președintelui și a Prim Ministrului desemnat. Primatul îl au partidele, în mod exclusiv. O abordare ine dită pentru lumea contemporană, când șeful statului nu are (potrivit Constituției) consultări imediate cu partidele și desemnează premierul care se degajează din discuții, care la rândul său își alcătuiește guvernul în negocieri cu partidele, fiind principiul activ și deținător real al puterii. În România de exemplu, Președintele numește premierul, premierul își face guvernul, cu condiția să aibă sprijinul politic necesar pentru a trece în Parlament. Dar la fel se întâmplă și în Franța, Marea Britanie, Israel, etc.
În Republica Moldova, primatul îl au partidele. Atât de puternic încât aproape trimit în derizoriu și formal Constituția. Astfel, Președintele nu e cel care convoacă, când vrea el, partidele pentru a stabili cine este premierul și pentru a-și îndeplini atribuțiile constituționale, ci stă la mâna partidelor pentru a face o asemenea convocare și o nominalizare. E un principiu pasiv. Că se întâmplă așa, e posibil să fie ca urmare a faptului că Președintele însuși e ales de către Partide în Parlament, deci este produsul direct al negocierilor transpartinice, de aceea consideră că, și dacă a ajuns ales, e dependent tot de componența politică a Parlamentului, de partidele care sunt principiul fundamental de generare a puterii. Rolul său e marginal spre decorativ însă prin alegere, nu prin normă.
Am văzut apoi același episod și în cazul Premierului. În cazul unei coaliții, există două variante de abordare: premierul puternic, cu forță politică, cel care, odată nominalizat, își alcătuiește componența guvernului și conduce țara independent, pe baza programului validat, iar componența include membrii partidelor coaliției, dar pe baza negocierilor dintre el și partide, nu conduce o echipă formată din trei micro-guverne de partid care-și iau coordonarea politică de la fiecare partid din coaliție, iar premierul e doar un administrator care semnează ce i se impune. Alternativa e un premier subordonat partidelor coaliției. Maia Sandu a încercat să parcurgă jumătate de drum odată cu propunerea de nominalizare, și săși asume măcar parțial elemente de putere și de responsabilitate în stat, dacă tot transferă coaliției imaginea sa și e utilizată ca interfață externă, dar și ca principiu pentru reclădirea speranței.
Să ne lămurim: partitocrația nu e un sistem nou și nu e inventat în Republica Moldova acum. Chișinăul a trecut prin experiența Alianței pentru Democrație și reforme 1997- 2000, când a experimentat în premieră majoritatea de coaliție, guvernul de coaliție și actul de guvernare în coaliție. În România, în aceeași perioadă a existat Guvernul CDR-USD, format din opoziția la continuatorul partidului comunist, și aici formula de guvernare fiind mai degrabă de partitocrație, în care formula de conducere era dată de Consiliul Politic al Coaliției alcătuit din liderii de partid, care impuneau Executivului acțiunile de luat.
Formula de astăzi păstrează două avantaje, dacă ele vor fi valorificate până la capăt. Mai întâi stabilitatea coaliției: și lecțiile învățate anterior, și experiența liderilor formali și informali ai celor trei partide e suficient de importantă pentru a asigura sustenabilitatea Alianței pentru Integrare Europeană 3. Se cunosc cu plusuri și minusuri și, indiferent de divergențele de la nivel inferior, din interiorul guvernului, un asemenea format poate fi motorul de stabilitate, dacă nu există un premier puternic. Pe de altă parte, oricât ar fi de imperfect sistemul, poate genera reforme economice, independența justiției statul de drept și combaterea corupției până la un anumit nivel. Cu condiția să nu îi afecteze însă pe liderii formali, dar mai ales informali, ai partidelor coaliției.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.