Preşedintele american Barack Obama a avut o declaraţie publică în care face foarte clar diferenţa între Islam şi Islamul radical, jihdist, şi anunţă războiul deschis faţă de această componentă a Islamului. Discursul este suprapus cu solicitarea adresată de administraţia americană Congresului pentru acceptul intervenţiei militare inclusiv cu componentă terestră – pregătire de trupe – în Irak, împotriva Statului Islamic.
Nuanţele sunt necesare când vorbim despre Islam, cu atât mai mult în SUA, dar şi Europa e în acelaşi cadru: Islamul e una dintre religiile majore ale lumii, este complet integrat în mainstreamul civilizaţional modern şi este parte a fiecărei realităţi occidentale. Comunitatea musulmană din SUA a jucat un rol deosebit după 11 septembrie şi cea din Europa este o componentă a multiculturalităţii reale şi rezultate din istoria post-colonială şi a atractivităţii europene, dar şi a nevoii de forţă de muncă în aceeaşi zonă a Vestului Europei, unde demografia nu permite acoperirea pe deplin a tuturor nevoilor.
Revenind la Islam, marca cea mai importantă din declaraţia lui Barack Obama este reluarea faptului că nu mai suntem în paradigma ciocnirii civilizaţionale dintre creştinism şi islam, ci în cea a războiului în interiorul Islamului. Şi nu e vorba despre vechi rivalităţi sectare, precum cea între suniţi şi şiiţi, nici măcar rivalităţi de factura luptei pentru putere, influenţă şi relevanţă, ci despre o luptă internă pentru valori în sânul Islamului. Joe Esposito, pupilul lui Karen Armstrong, unul dintre cei mai importanţi analişti ai istoriei religiilor şi a Islamului, a vorbit despre nevoia de „reformă” în Islam, chiar despre lipsa unui „protestantism” în Islam. Era înainte de apariţia Statului Islamic, dar în contextul manifestării Al Qaeda şi a terorismului jihadist. Dar în interiorul Islamului problema nu este cea a dominaţiei clerului - deşi o bătălie a “celor două săbii”, puterea civilă şi cea religioasă, ar putea fi şi aici discutată.
Disputa cea mai importantă din sânul Islamului este cea între Coran, “ultima Carte”, începutul şi sfârşitul care nu mai are nevoie de nici o adăugire, şi suma de interpretări ale Islamului, a unor Imami, “învăţaţi în ale cărţii sfinte”, care propun lecturi şi au capacitatea de a emite edicte - “fatwa”, general obligatorii pentru toţi credincioşii care-i urmează sau care cred în “adevăratul Islam”. Aici, interpretarea a făcut diferenţa şi în materie de toleranţă, de respectare a opţiunii celuilalt, convieţuire paşnică în raport cu celelalte religii monoteiste, solidaritate sau umanism. Islamul are un respect profund faţă de drepturile omului, în formula propusă de Coran. Toleranţă, respect pentru dreptul celuilalt, inclusiv de a urma o altă religie, o altă cale a credinţei şi o altă formă de reflectare publică a respectului pentru perceptele lui Dumnezeu, Unicul. Jihadismul, radicalismul a transformat chiar şi conceptul fundamental de „Jihad” - lupta credinciosului cu slăbiciunile şi păcatele sale - într-o luptă reală şi extrem de sângeroasă cu „ceilalţi”.
Aici este şi esenţa discursului Preşedintelui american în lupta împotriva Statului Islamic şi a islamului radical, a jihadismului, a abordărilor sinucigaşe pe care le determină. Nu e vorba despre dominaţia prin teroare a celorlalte credinţe, cu atât mai puţin uciderea prin modalităţi şocante, inumane şi care stârnesc teroare a coreligionarilor care resping această dominaţie a noului „cler cu arme” propus de Statul Islamic. De aceea, coaliţia care luptă împotriva sa e alcătuită chiar în mod majoritar din state de religie Islamică, dornice să elimine atrocitatea, teroarea şi uciderea fără motiv a locuitorilor paşnici din Irak şi Siria, suniţi şi ei, dar care nu-şi doresc dominaţia şi sclavia oferită de Statul Islamic.