Neutralitatea e o moșternire istorică a Suediei, însă fetișizarea ei e departe de a reflecta realitatea curentă și situația actuală ce ar putea fi caracterizată drept aliat NATO fără apartenența la Alianță.
Suedia a fost neutră de două secole, în confruntările armate. În cel De-al Doilea Război Mondial, Suedia a fost unica dintre țările nordice care a ieșit din război ca stat neutru. Acest lucru a făcut ca percepția publică în Suedia să fie că neutralitatea a funcționat.
Însă Suedia nu este neutră potrivit nici unui document al său programatic. Este „un stat nealiniat, care aspiră să fie neutru în orice confruntare armată”. Ea își întemeiază soluția de securitate pe trei piloni: nealinierea și neutralitatea în conflicte armate, o puternică apărare, bazată pe serviciul militar obligatoriu și o industrie de apărare independentă, care să asigure toate categoriile de arme în timpul războiului, pentru că în timpul războiului nu poți procura arme.
Suedia se apropie cât de mult poate de NATO, participă la toate operațiunile militare ale Alianței (a participat inclusiv la atacul aerian în Kosovo). Pentru a beneficia însă de art.5 e nevoie să devină membru în NATO și acest pas trece printr-un referendum național pentru care există susținerea majoritară a populației, însă un partid socialist care, prin tradiție, respinge intrarea în orice alianță blochează consensul. Suedia e profund legată de Finlanda, cele două state fiind o singură țară timp de circa 600 de ani în istorie. De aceea căderea cortinei de fier și revizuirea acordului cu Rusia ce crea “finlandizarea” a fost salutată la Stockholm și cele două state au intrat împreună în UE, Finlanda rămânând cu amputări teritoriale importante (Karelia).
Suedia a devenit din stat nealiat( formula sa de nealiniere) stat “ne-aliat militar”, acceptând toate celelalte forme de cooperare și alianță nemilitară, precum și orice tip de acord militar fără alianță. Ambiția a rămas neutralitatea în caz de conflict. Dar acțiunile Rusiei în Ucraina, modificarea prin forță a frontierelor și mișcările agasante de submarine și avioane în zona țărilor nordice au determinat schimbări relevante de nuanțe.
Astfel, Suedia e semnatara acordului privind transferul de forțe al NATO pe teritoriul Suediei, utilizarea infrastructurii militare suedeze – aeroporturi în Suedia plus telecomunicațiile speciale. A fost un acord ce datează din perioada războiului rece, dar el abia acum a fost asumat public. S-a menținut percepția posibilității de a fi neutru într-un viitor conflict, falsă percepție, dar cu susținerea din partea populației.
Polonia este foarte importantă pentru Suedia. De aici Parteneriatul Strategic foarte puternic. Suedia și Finlanda sunt membri ai Parteneriatului pentru Pace al NATO din 1994. Înțelegerea celor două state e că „atunci când marile puteri vor diviza din nou Europa, granița să fie mult mai la Est de Suedia, sau Polonia”.
Suedia are 8 milioane locuitori, și avea 850.000 de oameni sub arme în caz de mobilizare. Azi sunt doar 55.000. Problemele de finanțare au apărut prin scăderea bugetului de la 3,5% din PIB la 1% și prin conscripția selectivă, nu prin serviciul militar general obligatoriu. S-a diminuat nivelul forțelor armate, dar planificarea era făcută pentru reconstituirea posibilă a forței și reînarmare. Nu mai e cazul, după 2004, motiv pentru care Suedia gândește acum intrarea în NATO ca soluție, în timp ce face eforturi pentru a reconstrui capacitatea armată pe care o avea odată.
Din 2009, Suedia a revenit la planificarea apărării, acceptându-se că Rusia e o amenințare. Din 2014, Comisia de Apărare a lansat draftul Cartei Albe „Apărarea Suediei- O Apărare mai puternică pentru vremuri de incertitudine” în care Rusia e definită ca problemă. Iar opțiunea e clară: pentru a intra în NATO e nevoie de 2% din PIB pentru armată, iar pentru a menține nealinierea măcar 4% pentru o perioadă de 20 de ani. Alegerea devine aproape evidentă.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.