Federația Rusă a propus, pentru începutul de secol 21, drept modalitate de angajare în conflict, războiul hibrid.
A făcut-o în Crimeea, atunci când „omuleții verzi” - în fapt trupe speciale ale armatei ruse, după cum a recunoscut explicit președintele Putin – au condus asaltul la adresa instituțiilor publice din regiune, au blocat unitățile militare ucrainene din peninsulă și au răsturnat autoritățile legitime, înlocuindu- le cu o gașcă de aventurieri prost pregătiți, susținuți de un pseudo- referendum făcut după modelul Anschlussului austriac, sub amenințarea armelor cu cartuș pe țeavă.
Au făcut-o apoi în Estul Ucrainei, combinând în același spațiu toate instrumentele acestui război care are și componentă clasică, și război de insurgență, și acțiuni teroriste, și război prin intermediari, și criminalitate organizată, și război cibernetic, și război economic, și război asimetric, și război informațional, și război psihologic, și război limitat, și război fără limite, fără reguli. Toate laolaltă, într-o combinație potrivită momentului, locului, operațiunii sau obiectivului de atins.
Deci prezența războiului informațional e o realitate pe teren în Donbas. Dar nu numai: și în restul Ucrainei, și în toate statele independente din spațiul post-sovietic, și în Estul Europei, și în statele fondatoare ale Uniunii Europene, și peste Ocean. Peste tot. Acolo unde propaganda, polit-tehnologii și agit-prop clasică se combină cu operațiunile psihologice, într-un efort de a crea o realitate paralelă, alcătuită din frânturi de adevăruri, interpretări, silogisme, sofisme, deducții cu fracturi logice, juxtapunere de fapte fără legătură cauzală directă, propagandă masivă și foarte multe minciuni. O plăsmuire cu parfum de veridicitate față de care argumentele, faptele, realitatea și adevărul evoluției acțiunilor nu mai contează, pentru că toate sunt înlocuite cu percepția alterată și dirijată din exterior a publicului țintă.
Faptul că Rusia aplică această tehnică de multă vreme pe subiecți din toată lumea nu l-a făcut pe Ministrul rus al Apărării să evite expunerea publică pe această temă, din contra. Prezent la ceremonia de acordare a premiului „Media-As” pentru jurnalişti ruși, cu precădere din presa oficială și oficioasă, ministrul rus al Apărării, Serghei Soigu, a declarat că mass-media este unul dintre noile tipuri de armament modern care, de-a lungul mai multor ani, a adus Rusiei atât victorii, cât şi înfrângeri.
„În ultima vreme, mass-media înglobează foarte multe aspecte şi poate aduce prejudicii serioase. Conştientizăm acum că o fotografie, un cuvânt, o cameră de luat vederi, Internetul, informaţia, în general, au devenit un tip de armament, care poate fi bine sau prost utilizat. În prezent, o informaţie deţinută de cine nu trebuie poate deveni o dovadă, un procuror, un judecător, un călău. Nu aş vrea să folosim această armă a mass-mediei într-un mod negativ”, a completat Serghei Șoigu, potrivit media ruse.
Practic, Ministrul rus al Apărării dezvăluie lucruri inedite. Cunoscute, dar niciodată recunoscute oficial și formal, în nici un caz la acest nivel și de către un Ministru rus al Apărării. Astfel, presa este considerată de multă vreme o armă, este utilizată extensiv, iar noile sale capacități sunt exploatate de Rusia în sânul Occidentului și a statelor vizate. Sunt recunoscute victorii și înfrângeri. Ale unui război în care Moscova folosește presa ca armă.
Șoigu explică indirect și cenzura, și controlul mass media în Rusia, și evitarea regulilor democratice. O deschidere și drept fundamental considerat slăbiciune și vulnerabilitate în societățile occidentale democratice și speculată ca o vulnerabilitate de către Rusia. Împotriva societăților în care funcționează, pe care le deservesc instrumentele media. O armă folosită strategic, cu acțiuni planificate și obiective militare precise. Și Internetul, pagini de web și rețelele de socializare, cu liota de postaci plătiți cu 700 de euro lunar, au fost inundate în orice limbă. Și în română.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.