Alegerile generale de la 30 noiembrie din Republica Moldova au dat rezultate nescontate, cu o victorie majoră a pro-europenilor celor trei partide – Partidul Liberal Democrat (Filat), Partidul Democrat(Lupu) și Partidul Liberal(Ghimpu) – cu o victorie relativă a Partidului Socialiștilor (Dodon) declarat pro-rus și susţinător al Uniunii Euro- Asiatice și cu un Partid al comuniștilor naţionalist, bivectorial și ambiguu. Au trecut însă 50 de zile, iar majoritatea pro-europeană, anunţată imediat după rezultatele finale ale alegerilor generale, se află încă în chinurile facerii, la limita termenelor legale înaintea dizolvării Parlamentului Republicii Moldova și a anunţării unor noi alegeri anticipate.
Pe de altă parte, negocierile zilnice ale coaliţiei sunt dublate de formule noi de „consultări” în care sunt implicaţi PLDM, PL și PCRM. Deci comuniștii lui Voronin au devenit peste noapte posibili parteneri de coaliţie pro-europeană, mai mult, parteneri acceptabili. Nu e vorba numai despre un joc pentru presarea Liberalilor lui Mihai Ghimpu, ci de un întreg aranjament pentru limitarea reacţiilor vindicative ale instituţiilor anti-corupţie dublat de aducerea din nou a comuniștilor lui Vladimir Voronin la guvernare.
Semnale optimiste, sau chiar binevoitoare, au venit de mai peste tot, din cancelarii europene și reprezentanţe diplomatice. Un guvern și o majoritate care conţine comuniștii și care adoptă reforme și legi pro-europene, de aplicare a acordului de liber schimb și a acordului de asociere, ar garanta sustenabilitatea acestor schimbări. Ce contează că ele se fac cu un partid care a mai oscilat de vreo 3 ori în ultimii 15 ani între Est și Vest, care a susţinut integrarea europeană prin vot în unanimitate în Parlament, în august 2005, dar care ulterior a temporizat, amânat sau bloct orice reformă?
Însă lumea a uitat că același Voronin și aceiași comuniști au produs evenimentele din 9 aprilie 2009, represiunea asupra manifestanţilor pașnici din stradă, soldată cu morţi și răniţi. Mai mult, parcă amnezia e generală în legătură cu expulzarea, ca persona non grata a ambasadorulu român la Chișinău de atunci, Filip Teodorescu, și introducerea unilaterală a vizelor pentru cetăţenii români, cetăţeni europeni, faţă de care același Vladimir Voronin a găsit cu cale să paseze vina pentru manifestaţiile de stradă.
Atunci Voronin a pierdut partida și a ieșit de la guvernare. Atunci s-a încheiat epopeea guvernării Partidului Comunist. Azi aceiași lideri revin la guvernare. Chiar dacă Vladimir Voronin s-a manifestat ca om de stat și a refuzat susţinerea acţiunilor violente și manifestărilor separatiste, dând afară din partidul său pe anarhiști violenţi și voluntari, cu înclinaţii pro-ruse, precum Mark Tkaciuc și Grigori Petrenco, aceste gesturi nu-i spală păcatele vechi. Oricât am fi de acord să colaborăm cu oricine conduce partide politice la Chișinău sau în orice altă ţară, cooptarea Partidului Comuniștilor la guvernare e inacceptabilă pentru România. Și poate oficialii români ar fi cazul să o anunţe cât mai curând și mai tranșant.