Am trăit să o vedem şi pe asta: conflictul între generaţii nu se alfă doar în cărţile de psihiatrie sau în explicaţiile progresului din sociologia germană interbelică, ci a coborât în terorismul jihadist. Astfel, Al Qaeda a ajuns într-un conflict direct pentru fonduri, recruţi şi atenţie publică prin practicarea terorii cu mai nou venitul Stat Islamic.
Al Qaeda s-a dezvoltat ca un terorism în reţea. Fiecare membru cunoştea doi-trei complici şi atât. Aveam de a face cu duşmanul de nicăieri. Greu de găsit, de identificat, de urmărit, de arestat. Punctul culminant l-a reprezentat găzduirea de către regimul taliban afgan, bazat pe fundamentele practicării şi interpretării islamului jihadist şi pe administrarea taberelor de pregătire din munţi. Şi atacul de la 11 septembrie.
Astăzi a apărut Statul Islamic: mai sângeros, mai vizibil, cu mai mare impact mediatic şi mai multă teroare răspândită. Noua generaţie de terorism 2.0. a venit cu o nouă idee, cea de acaparare a unui teritoriu. Scopul este deplin pragmatic: un grup de băieţi bine organizaţi au vizat o zonă dintr-un stat slab, prins în confruntări, o oportunitate asupra unei armate încropite şi nepregătitedupă epurări interne, cea irakiană, de la care a fost lesne de luat arme, ocupând baze întregi fără a trage un foc. Bani şi finanţare din bănci locale, cu sume importante confiscate. Petrol şi rafinării pentru a susţine cea mai bogată organizaţie teroristă a lumii.
Am sărit de la fanatici la pragmatici. Nu religia e fundamentul, doar motivaţia şi vehicolul. Nu doctrina şi idealul califatului îi animă, ci accesul la resurse, autoritate, prestigiu. Nici credinţa nu prea e în fundamentele pregătirii, ci doar un adjuvant de imagine şi propagandă. Dacă Osama bin Laden era un ascet credincios multimiliardar, care aduna în jurul său pe cei asemeni sieşi, Statul Islamic adună mercenari, aventurieri de toate naţiile, generali din armata lui Saddam Hussein, căzuţi pradă politicilor de de-baathificare şi luptelor sectariene ale fostului premier Al Maliki contra suniţilor. De la credincioşi, fundamentalişti, jihadismul din convingere a migrat către pragmatism, mercenariat şi ţintirea ocupării unui loc în nomenclatura unui stat inexistent.
Aşa a dispărut şi baza revendicărilor tradiţionale ale revoltelor şi protestelor lumii arabe. Nu mai e vorba despre foşti colonişti versus colonizaţi, nu mai contează grija pentru soarta statului palestinian, nu mai e în discuţie prezenţa „necredincioşilor” pe pământurile sfinte, ci doar de bani, recunoaştere, poziţie publică. Dar, în continuare, este vorba despre terorism, crimă şi dominaţie prin teroare a lumii. Competiţia răului: Al Qaeda versus Statul Islamic
Iulian Chifu, la EVZ după 15 ani
Iulian Chifu redebutează la 15 ani de la încetarea colaborării cu EVZ în 2000, ziar unde a scris de la nr. 1. Ani de zile a fost corespondentul ziarului la Chișinău. Fost consilier al președintelui Traian Băsescu pentru Afaceri Strategice, Securitate și Politică Externă, Chifu este acum preşedintele Centrului pentru Prevenirea Conflictelor şi Early Warning. Din 2000 este cadru asociat la SNSPA, iar din 2004 este doctor în Științe Istorice, specializarea Istorie Contemporană, la Universitatea din Craiova, unde este conferențiar.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.