Rusia a avut multiple tentative de schimbare a șefilor de stat din Caucazul de Sud.
De obicei au fost inventați oligarhi cu legături sau chiar rădăcini financiare în Rusia pentru a prelua puterea în aceste state, profitând de conjuncturi favorabile, de momente de slăbiciune sau manipulând spațiul public.
Așa s-a întâmplat în Georgia unde, după o încercare ratată cu Badri Patarkatsishvili, patronul unor televiziuni de știri importante, a mai fost, zic unii, o tentativă cu fostul ministru al Apărării Irakli Okrouashvili, ambele împotriva Președintelui Saakashvili. Nici una reușită. Până când a apărut Bizdina Ivanishvili, a aruncat cu bani în stânga și în dreapta, a profitat de constituția schimbată de președintele reformator georgian pentru a-și continua activitatea politică și a preluat puterea ca prim ministru, iar astăzi coordonează activitatea politică din postura unei eminențe cenușii nevăzută.
În Azerbaidjan, înaintea alegerilor prezidențiale, a fost inventat un alt multimiliardar implicat în Camera de Comerț ruso-azeră. Aceeași metodă, competiția și schimbarea „democrată” a președintelui Alyev. Probabil manifesta prea multă independență, vroia să facă Nabucco, așa că o combinație de amenințare și stimulent a făcut ca Baku să renunțe la proiectul de aprovizionare alternativă cu gaz a Europei Centrale și de Est respectiv a Balcanilor de Vest și a ales TAP, proiect sudic via Grecia- Albania și Italia. Ba chiar în pachet a existat și oferirea către compania azeră SOCAR, care licita contra Gazprom, a distribuției de gaz din Grecia, prin retragerea gigantului rus.
Același scenariu a fost încercat și în Armenia. De data aceasta a fost folosit un multimiliardar al regimului, cu baza financiară în Belarus, Gagik Tsarukian, Președintele/ proprietarul Partidului Prosperității Armeniei și a unei firme excelente de cognac, Noy(Noe), desprinsă din firma națională Ararat. Tsarukian a fost aliat cu actualul Partid Republican, de guvernământ, la ultimele alegeri a dobândit 37% din voturi și s-a declarat „nu partid de opoziție, ci partid alternativă”.
După o vizită la Moscova, a revenit la Erevan și a cerut demisia Președintelui, Serzh Sarkisian, convocând și o mare adunare populară în stradă, ca să fie mai convingător. Rezultatul a fost că organele fiscale au fost trimise – într-un mod deloc democratic, evident – la firma oligarhului, care a avut de ales pentru a-și păstra afacerea și a rămâne liber să renunțe la politică și să-și desființeze, practic, partidul. Ceea ce a și făcut: a dat un semnal în care, după ce s-a retras din politică, a cerut foștilor săi colegi să se retragă din partid, eliminând amenințarea la adresa președintelui armean în funcție și eliminând și speranța unei părți importante a armenilor pentru o alternativă la actuala structură de putere din Armenia.
Rusia ține la simboluri dintotdeauna, și tot timpul pune semnale subliminale în tot ceea ce face. Astfel, Moscova i-a transmis președintelui armean Sarkisian faptul că are alternative și nu este de neînlocuit. Reacția experimentatului om politic armean, fost premier și șef al KGB-ului local, a fost extrem de dură, trecând și peste aparențele democratice, cu orice cost. Și el a transmis indirect Moscovei faptul că, dacă dorește să „facă afaceri” în Armenia, trebuie să vorbească cu actualul președinte și actuala structură de forțe, nu cu altcineva.
Nu trebuie interpretat gestul în termenii unei rupturi, supărări sau îndepărtări de Moscova: Rusia rămâne actorul internațional de care Armenia se simte cel mai legat, acolo unde-și pune toate așteptările de securitate, chiar împingând excesiv înainte această dependență unilaterală. Armenia rămâne tot membru în CSTO, membru în Uniunea Vamală și, de la 2 ianuarie, membru în Uniunea Europa-Asiatică. Dar la nivel subliminal, Armenia i-a dat cu tifla Rusiei și a afirmat explicit care e structura de putere în țară și care este la Erevan deținătorul exclusiv al drepturilor de negociere chiar și cu Moscova. Totul într-un limbaj pe care și Rusia îl înțelege.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.