Barack Obama e la final de mandat. Se vede prin toți porii, în discursul său de la Adunarea Generală a ONU și în toate pozițiile sale publice.
Barack Obama intră imediat în ultimul an de mandat, și își croiește deja termenii succesiunii sale pentru lume, pentru America și pentru Partidul Democrat. Și discursul trebuie citit în multiplele sale chei de lectură, altfel își pierde din sensuri și dedesubturi.
Mai întâi cele trei semnale puternice. Un Obama, altfel neuzual în arena internațională la capitolul idei și abordări de politică externă, a lansat un discurs cu o puternică componentă ideologizată. Președintele SUA face apologia generală a democrației liberale, a libertății, participării, inclusivității, a perspectivei pozitive a lumii. Partea finală se constituie deja într-o componentă filosofică și mesianică, am putea spune, dacă nu ar avea nota de pragmatism ce nuanțează întotdeauna idealismul american. Vorbește ca desprins din Geopolitica emoțiilor lui Dominique Moisi, despre emoții și folosirea cu precădere a speranței în locul urii și a fricii (Moisi vorbea despre frică și umilință, pentru a defini caracteristicile populațiilor și ale civilizațiilor globale).
De reținut trei mesaje puternice și, altfel, neadecvate cu partea filosofică, idealistă, ideologică a discursului din final și noi pentru persoana președintelui american însăși: - Deși conduc cea mai puternică armată a lumii, fără egal, SUA recurg la discuții, negociere, soluționarea pașnică. Dar nu voi ezita să folosesc forța militară pentru a-mi apăra țara și aliații, unilateral, dacă e necesar. - Nu putem sta deoparte când suveranitatea și integritatea teritorială a unui stat e afectată (cu referire directă la Ucraina, anexarea Crimeii și agresiunea militară din Estul Ucrainei) - Puterea unei națiuni rezidă în succesul poporului său, în cunoaștere, inovație, imaginație, creativitate, oportunitățile sale și conducerea sa, și toate depind de drepturile omului, bună guvernare și securitate individuală. Represiunea internă și agresiunea externă sunt simptome ale eșecului (unui stat sau unui liber – n.n.) de a oferi aceast fundament.
Două angajamente și o profesiune de credință a Americii pe care o anunță fără echivoc lumii întregi, și aliaților, partenerilor, și inamicilor, adversarilor sau competitorilor săi.
Obama se pregătește de ieșirea din scenă, nu fără a încerca să-și ajute propriul partid, pus la colț de lipsa realizărilor externe, ba chiar de eșecurile de politică externă: Iranul, Cuba și combaterea Al Qaeda și a terorismului ISIL sunt prezentate ca elemente de crez, asumare și realizare de politici ale SUA, ale administrației democrate Obama. Președintele pregătește și viitoarea susținere fie a vicepreședintelui său Joe Biden, fie a fostului său secretar de stat Hillary Clinton la candidatura pentru Casa Albă.
Un alt lucru important, aș spune eu definitoriu pentru discursul lui Obama de la Adunarea Generală a ONU, îl reprezintă asumarea limitelor și erorilor intervenționismului american pe două componente: intervenția fără a calcula efectele și consecințele, o eroare evident de pus în sarcina republicanilor și a neoconservatorilor lui Bush - temă veche - dar, totodată, recunoașterea greșelilor și din retragerea prea devreme, negândită, fără responsabilitatea spațiului în care a intrat. Deși nu o afirmă explicit, dorința salvării vieților americane a dus la retragere precipitată, creare de vid și neasumarea responsabilității pentru consecințe.
Obama vorbește astăzi despre intervenționismul cu responsabilitate, responsabilitatea formulelor de reconstrucție post-conflict și construcție statală, acolo unde dictatori și tirani nu au lăsat în urmă instituții statale perene și construcții profesioniste durabile, ci doar structuri represive și de conservare a puterii individuale, care au dispărut peste noapte, odată cu dispariția deținătorului puterii uni-personale. E un mare pas înainte, și dacă el anunță și o doctrină și planuri aplicate, Obama lasă o moștenire relevantă Americii și lumii de mâine.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.