Luni dimineață, 10 august, în Estul Ucrainei a fost declanșat un nou atac pe mai multe fronturi, atât în Donetsk, cât și în Luhansk, cel mai puternic din ultimele 6 luni.
Mai mult, fiind luna august – luna de vacanță în UE și obișnuită pentru marile aventuri ruse – toată lumea a intrat în alertă că o nouă ofensivă generală din cadrul agresiunii militare ruse din Estul Ucrainei a fost declanșată. Ofensiva a fost respinsă de trupele ucrainene.
În luna august a avut loc în urmă cu 23 de ani puciul de la Moscova, sechestrarea lui Mihail Gorbaciov în Soci, la vila de vară și tentativa de lovitură de stat a puciștilor de mână forte și anti- Perestroika. 21 august 1991 l-a făcut mare pe Boris Elțîn călare pe tanc și a determinat declararea și recunoașterea în cascadă a statelor independente post-sovietice și prăbușirea URSS la 31 decembrie. (Întâmplător sau nu, România lui Ion Iliescu tocmai semnase cu două luni mai devreme „Tratatul de bază” cu URSS, una din marile gafe și erori strategice de substanță ale țării, în evoluția sa spre democrație și integrarea occidentală).
Tot în luna august a avut loc declanșarea războiului ruso-georgian. La 8 august 2008, în ziua deschiderii Jocurilor Olimpice de la Beijing, Putin a declanșat războiul ruso- georgian, soldat cu ocuparea regiunilor Osetia de Sud și Abhazia ale Georgiei, distrugerea flotei georgiene și oprirea tancurilor ruse în periferiile Tbilisiului, la intervenția unui Sarkozy care, fără sprijin serios, a semnat un acord dezastruos, pe picior. Acesta a costat apoi recunoașterea unilaterală a independenței celor două regiuni de către Moscova, militarizarea lor și preluarea lor într-o sumă de acorduri din care doar referendumul și alipirea formală la Rusia mai lipsește. Nimeni nu a explicat de ce marina rusă plecase din Sevastopol spre Georgia, înainte de „provocarea din Osetia” și de ce a fost ocupată și Abhazia și litoralul georgian, când Saakașhvili ar fi provocat Moscova doar la Tshinvali. Nu mai spunem că trupele ruse inspectaseră regiunea cu două luni înainte și construiseră calea ferată în Abhazia cu 3 luni înainte de pretinsa „provocare”.
Dar de ce augustul fatidic nu a izbucnit (încă) într-un război și o ofensivă pe scară largă? Din două motive. Primul, pentru că Rusia nu mai are forța de a merge mai departe în Estul Ucrainei decât intrând deschis, cu trupele regulate, pe linia de demarcație. Negarea credibilă exclude această opțiune. Apoi pentru că strategia abordată e cea de „stop and go”, respectiv de înaintare cu pași mici, treptat, în adâncul teritoriului ucrainean. Cum o face și în Georgia, dincolo de linia de demarcație, spre autostrada Est-Vest și spre drumul conductelor de petrol și gaze de la Caspică spre porturile de la Marea Neagră.
Evident, Ucraina a protestat și a expus provocările ruse, traduse inclusiv prin prezența trupelor speciale ruse pe teren, în Donbas, în timp de OSCE-ul, prin misiunea de monitorizare, a găsit „omuleții verzi”, formați din trupele ruse regulate fără însemne, dar și coșciugele cu militaruii ruși căzuți, ce plecau spre țară. E și motivul pentru care, brusc, vehiculele cu care se deplasau monitorii au fost arse, într- o noapte, de o mână criminală, necunoscută, din Donbas. Replica a venit marți, respectiv amenințarea privind „evitarea escaladării situației” de care s-ar face vinovat.... Kievul. Reacție tipică a MAE rus, sub Serghei Lavrov. Totuși, acțiunile din regiune și reizbucnirea mocnită a conflictului reclamă întărirea apărării Ucrainei, dincoace de linia de demarcație și înarmarea Kievului, oficial, după antrenarea trupelor și reforma sectorului de securitate, în perspectiva viitoare frontierei întărite între Est și Vest, care va trece în Estul Ucrainei.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.