Rusia a fost considerată întotdeauna un stat bloc, sub coordonare autoritară, gata întotdeauna să-și urmeze liderii și să nu crâcnească la deciziile lor.
Cu atât mai mult în timp de război, sau după realizarea unui deziderat național al Kremlinului, cotele de încredere ale liderilor ruși au fost la cele mai înalte niveluri și ei au beneficiat de această imagine dominantă. Iată însă că spiritul critic nu a părăsit Rusia și că există oponenți ai fiecărui regim gata să se ia la trântă cu deciziile ilegale sau măcar discutabile ale autorităților ruse de la un moment sau altul.
Să ne amintim că, în august 1991, Boris Elțîn era marea revelație a lumii ruse. Oponent al comuniștilor, Elțîn a urcat pe tanc în timpul puciului împotriva lui Mihail Gorbaciov și a preluat conducerea străzii și a Armatei, pentru a întoarce revizionismul conservator de sorginte comunistă cu care puciștii încercau relansarea URSS în varianta retrogradă ideologică și stalinistă. Puciul a fost înfrânt, iar Boris Elțîn a ajuns Președintele Federației Ruse independente semnând, alături de omologii săi, ucraineanul Leonid Kravchuk și belarusul Stanislav Shushkievici, la Belovezhskaya Pushka, acordul de desființare al URSS, la 31 decembrie 1991, și de înființare al CSI, alături de celelalte state independente.
La lansarea noului stat, Federația Rusă, Moscova s-a trezit cu o paletă de formațiuni și structuri autonome, republici și regiuni membre, fiecare cu propriul statut istoric, marea majoritate în situația noilor state independente, adică regiuni care fuseseră ocupate și nu doriseră să facă niciodată parte din Rusia sau URSS. Ele și-au dorit independența. Elțîn a propus o Constituție extrem de laxă și bine făcută, atrăgând toate aceste structuri să rămână în cadrul Federației, însă ulterior a emis un Acord unional, care inversa fundamental relevanța autorităților locale și realiza centralizarea puternică a statului. Au existat două tipuri de reacții: unele republici componente, precum Cecenia, s-au auto-proclamat independente și au luat arma în mână, sub conducerea lui Djohar Dudaev, altele au atacat la Curtea Constituțională Acordul unional ca fiind neconstituțional, așa cum a procedat Tatarstanul.
Tradiția atacării la Curtea Constituțională a actelor neconstituționale ale administrației s-a păstrat și astăzi, când, iată, doi opozanți ruși ai lui Vladimir Putin, Valery Otstavnykh și Mikhail Anshakov, au atacat la Curtea Constituțională a Federației Ruse decizia Dumei de stat de anexare a Crimeii, pe motivul că este o hotărâre neconstituțională. Scopul este de a obține din partea Curții Constituționale declararea ca neconstituțională a deciziei Dumei de Stat de Anexare a Crimeii pe temeiul încălcării procedurii, a prevederilor constituționale cu privire la teritoriu și populație, la granițele Federației Ruse și la respectarea dreptului internațional care consacră imposibilitatea alipirii de noi teritorii prin neglijarea angajamentelor externe ale Rusiei.
Nu se pune problema ca cei doi temerari să câștige. O primă încercare, la 30 iunie, a fost respinsă celor doi în numele Controlului Public, o organizație de protecție a drepturilor consumatorilor, pe temeiul lipsei de calitate a organizației. Acum, cei doi acționează individual, în calitate de cetățeni ai Federației Ruse, pentru a obține judecarea cazului pe temeiurile indicate, fapt ce ar permite și comunității internaționale să se exprime, cred ei, deoarece temeiul atacului vizează exact încălcarea acordurilor la care Rusia e parte și a regulilor dreptului internațional.
De altfel, și în acest caz există precedent, în care Curtea Constituțională a Federației Ruse s-a pronunțat pe teme relative la „voința istorică a cetățenilor și a politicienilor”. Astfel, în 2014, Curtea a respins ca neacceptabil un proces care punea sub semnul întrebării constituționalitatea desființării URSS prin semnăturile fondatorilor pe actul respectiv, pe motiv că temeiurile de ilegalitate invocate sunt depășite de voința de atunci, din 1991, a cetățenilor, a structurilor politice și a republicilor unionale componente ale URSS.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.