Într-o atmosferă aflată în marja de eroare a filmelor cu mafioți (s-au luat telefoanele mobile, participanții au mers la toaletă doar însoțiți), Liviu Dragnea a primit un zdrobitor vot de încredere la ședința CExN de vineri, 21 septembrie 2018. Strădaniile Diviziei Presă, vîrîte pînă-n gît în Complot, de a micșora proporțiile eșecului înregistrat de puciști sînt deosebit de primejdioase pentru abordarea lucidă a situației din PSD.
Să reamintim, pentru a evidenția victoria lui Liviu Dragnea, și alte cîteva amănunte:
Ședința CExN a fost convocată de Liviu Dragnea și nu de puciști; votul de încredere a fost cerut de Liviu Dragnea; Liviu Dragnea e cel care a blocat votul de excludere a Gabrielei Firea; puciștii s-au prezentat la Conferința de presă de vineri noaptea mai descumpăniți decît Puciștii de la Moscova lui august 1991, în timp ce Liviu Dragnea a impresionat prin calm și siguranță. De ce a eșuat Puciul din PSD?
Răspuns de necontestat, care rezumă o bibliotecă de explicații:
Pentru că a fost Puci și nu Revoluție.
Revoluție înseamnă o mișcare într-un partid, într-un stat, într-un domeniu care-și propune în esență schimbarea din temelii a ordinii existente. Puciul înseamnă o manevră care-și propune să schimbe o gașcă cu altă gașcă. La nivelul întregului domeniu nu se schimbă nimic.
Revoluție înseamnă o mișcare amplă dacă nu susținută de toți cei dintr-un domeniu atunci măcar susținută în tăcere sau măcar dorită de mase.
Puciul e o acțiune a cîtorva complotiști fără nici o legătură cu masele. O acțiune dacă nu pusă la cale, atunci măcar pilotată din exterior.
Tot ce s-a întîmplat în PSD în ultima vreme are notele definitorii ale unui puci și nu ale unei revoluții, nici măcar ale unei reforme.
Să recapitulăm.
Joi, 13 septembrie 2018, întreaga presă dă în clocot de știrea cu chip de zvon că 30 de lideri județeni membri ai CExN au semnat o Scrisoare prin care îi cer lui Liviu Dragnea demisia din funcția de președinte al PSD și al Camerei Deputaților.
Dacă există un astfel de document și dacă el e semnat de lideri ai PSD, presupuși bărbați politici, demni în tot ceea ce fac, normal ar fi ca Scrisoarea să fie dată publicității împreună cu semnăturile.
Inițiatorii și semnatarii ies apoi în spațiul public și explică nu numai electoratului PSD, dar și românilor în general de ce cred ei că Liviu Dragnea trebuie să se retragă. Nu altfel au procedat două femei – Ecaterina Adronescu și Gabriela Firea. Amîndouă au dat publicității o scrisoare deschisă adresată activului PSD. Amîndouă au ieșit apoi în spațiul public și au argumentat acțiunea lor. Dacă două femei, pe cont propriu, au avut curajul și demnitatea să facă publice nemulțumirile lor, nu vedem ce îi puteau opri pe ditamai bărbații din PSD să-și asume public Scrisoarea. Joi seara, pe fondul Operațiunii Scrisoarea, presa se grăbește să meargă la Giurgiu unde sînt prezenți trei dintre cei presupuși a fi nu numai semnatarii Scrisorii, dar și inițiatorii ei: Paul Stănescu, Adrian Țuțuianu, Nicolae Bădălău. Potrivit întregii prese, alimentate de cei trei, și mai ales a Diviziei presă, în frunte cu Realitatea tv, oficiosul SRI, Scrisoarea deschisă există și e semnată de un număr de 30 de lideri județeni. Un număr pe cale de a crește de la o oră la alta.
Cei trei țin joi seara o conferință de presă. Ce spun ei despre Scrisoare?
Că nu există. Că PSD are nevoie mai mult ca oricînd de unitate, de păstrarea Guvernării.
Adrian Țuțuianu, creierul Operațiunii, declară în deplinătatea facultăților sale bărbătești:
„Eu nu cred că soluţia mai bună pentru România este în altă parte, de asemenea nu cred că manifestîndu-ne foarte zgomotos ne vom rezolva problemele. Cred că întotdeauna trebuie să fim echilibraţi, raţionali, înţelepţi, să discutăm întîi în cadrul familiei noastre, PSD (...)”
Citind această Declarație ai impresia că e redactată de Liviu Dragnea și nu de unul care se vrea creierul Complotului. Asemănător, Paul Stănescu se declară categoric pentru unitatea partidului:
„(...) să lăsăm la o parte toate frustrările sau supărările pe care la un moment dat le putem avea, pentru că, dacă mă întrebaţi pe mine, şi eu am nemulţumirile mele ca oricare din sală, dar trebuie să lăsăm totul deoparte, pentru că asta e ţinta noastră principală, a noastră, a tuturor, pentru a duce la capăt programul de guvernare pe care niciun partid, împreună cu colegii noştri de la ALDE, nu l-a avut în 28 de ani”.
De reamintit că unitatea în pofida nemulțumirilor e sloganul Grupării Liviu Dragnea, puciștii, așa cum arată manifestările lor publice ulterioare, fiind pentru ciorovăială cu orice preț.
Peste o săptămînă aproape, miercuri, 19 septembrie 2018, Paul Stănescu și Adrian Țuțuianu semnează o cerere publică de demisie a lui Liviu Dragnea.
Păi dacă joi, 13 septembrie 2018, cei doi aveau deja Scrisoarea și semnăturile în număr de 30, obținute ca urmare a zbaterii lor, de ce au dezmințit seara existența Scrisorii?
Răspunsul e simplu.
Chestia cu cele 30 de semnături era o Diversiune.
Prin ea se spera că în zilele următoare vor fi convinși și alți lideri județeni să semneze. Miercuri, 19 septembrie 2018, se dă publicității Documentul Starea PSD. Documentul e semnat doar de Paul Stănescu, Gabriela Firea și Adrian Țuțuianu. Pe lîngă faptul că acum printre inițiatori apare și Gabriela Firea, exclusă categoric cu o săptămînă în urmă, din nou lipsesc semnăturile liderilor județeni.
Documentul a fost dat publicității pentru a fi discutat în toate organizațiile PSD.
Acesta fiind scopul declarat al publicării, se ivesc din start cîteva întrebări:
1. Dacă e așa, de ce nu țin inițiatorii o conferință de presă la care să citească Documentul? Una la care să fie prezenți măcar ca decor și alți lideri PSD.
2. Dacă e așa, de ce nu sînt publicate semnăturile? De ce se invocă un Comitet de inițiativă care vorbește în numele unui grup mult mai mare?
La vremea publicării acestui document, am spus și scris că putea fi vorba de un scenariu. Potrivit acestuia după publicare, pînă vineri dimineața urmau să iasă în spațiul public, din oră în oră, alți și alți lideri PSD care să anunțe c-au semnat Scrisoarea. Nu s-a întîmplat așa ceva. După publicare și-au asumat Documentul doar cîțiva lideri PSD, cu toți cunoscuți pentru aversiunea lor față de Liviu Dragnea. Alte intervenții, destul de puține, în favoarea Comitetului de inițiativă, s-au rezumat la adeziuni verbale (ceea ce nu echivalează cu o semnătură), dar mai ales la texte clișeu gen Unitatea partidului.
Dacă ar fi fost o Revoluție, Documentul ar fi stîrnit o uriașă dezbatere în PSD. Rînd pe rînd, lideri pro și contra Documentului ar fi intervenit public fie la televiziuni, fie pe facebook, fie prin comunicate trimise presei în care ar fi dezbătut dacă cele spuse în Document sînt sau nu adevărate.
Nu s-a întîmplat așa.
Că membrii Taberei Pro Dragnea n-au făcut-o e explicabil.
Liviu Dragnea le-a zis să meargă pe burtă, deoarece el va încerca să rezolve momentul prin negocieri de tip mafiot.
Mai puțin explicabil rămîne faptul că nici așa-zișii nemulțumiți nu s-au grăbit să adîncească în spațiul public zicerile din Document. E mai mult decît semnificativ că în timp ce Gabriela Firea a ieșit pe toate televiziunile de știri atacîndu-l pe Liviu Dragnea, ceilalți, inclusiv Paul Stănescu, Nicolae Bădălău au evitat să răsucească cuțitul în rană. Au vrut să-și lase loc de întors?
Documentul Starea PSD concretiza un moment de excepție în viața politică a României postdecembriste. Pentru prima dată, un partid politic avea curajul de a supune dezbaterii publice situația sa internă. Imediat după publicare, chiar și dușmani ai lui Liviu Dragnea s-au grăbit să denunțe scoaterea la lumină a unor chestiuni interne. Obiecția e neghioabă. Documentul nu abordează chestiuni intime ale PSD. Nu, Documentul aborda chestiuni publice ale politicii PSD ca partid de Guvernămînt. Ar fi fost ceva anormal dacă aceste puncte de vedere ar fi fost dezbătute public pro și contra? E o chestiune internă de partid politica PSD față de Statul Paralel? E o chestiune internă de partid adevărul că situația juridică a lui Liviu Dragnea, produs desigur al folosirii anticorupției pentru răfuieli mafiote, face dificilă promovarea Legilor Justiției ?
Firește că nu.
De ce nici alți lideri de marcă ai PSD n-au intervenit public?
Pentru că toți știu că în PSD rezultatul unui astfel de Război nu depinde de forța argumentelor, ci de negocieri de tip mafiot.
Documentul semnat de cei trei propunea o sumă de observații despre politica PSD așa cum se vede ea după aproape doi ani de Guvernare.
Dezbaterea publică pro și contra ar fi fost o mare victorie a PSD.
Pentru prima oară, un partid postdecembrist ar fi dovedit o transparență democratică ieșită din comun.
Firește, dacă PSD era un partid oarecare, o micime pe scena politică a țării, dezbaterea ar fi fost lipsită de relevanță.
PSD e un partid de Guvernămînt. Mai mult, e un partid care deține majoritatea zdrobitoare în Parlament și în administrația locală.
Dezbaterea publică a Documentului ar fost benefică PSD și din perspectiva unui bilanț al guvernării de doi ani.
Adepții Documentului ar fi pus accentul pe observațiile critice.
Adversarii Documentului ar fi pus accentul pe realizările PSD sub conducerea lui Liviu Dragnea.
Scorul de vineri, din CExN, s-ar fi reflectat în dezbaterea publică.
Argumentele privind o politică de succes ar fi dominat.
Nu s-a întîmplat asta.
Ambele grupări au lăsat deoparte dezbaterea democratică pentru a trece de îndată la negocieri secrete.
A fost lichidat Puciul în urma negocierilor secrete duse de Liviu Dragnea?
A fost Puciul o Operațiune tipică Noii Securități? Ca și în cazul Puciului Tudose de anul trecut, cînd au văzut că nu iese nimic, Noua Securitate a dat înapoi lăsîndu-i pe puciști cu ochi-n soare?
Sînt întrebări care n-au nici o importanță. Importanță are realitatea că a fost vorba de un Puci și nu de o Revoluție sau măcar de o Reformă.