România este țară membră a Uniunii Europene. Membră cu drepturi depline a clubului democrațiilor occidentale.
Pentru unele instituții dâmbovițene acest lucru contează prea puțin. Se poartă mai abitir ca într-un stat bananier. Din cauza lor, România este victima unui paradox: este membră bananieră a UE. Când aceste instituții sunt parte a sistemului judiciar lucrurile sunt și mai grave.
De ceva vreme, Parchetul General a spulberat și ultimele aparențe că ar fi o instituție independentă. A confirmat cu vârf și îndesat că este o măciucă în mâna politicienilor puterii. În momentul de față, instituția condusă de mediocrul procuror Tiberiu Nițu (mediocru dacă luăm în considerare prestația sa profesională de la audierile din CSM, premergătoare numirii sale în fruntea Ministerului Public) este parte a unei vaste operațiuni de intimidare a Curții Constituționale, cea mai înaltă instanță de judecată din România. Ceea ce face puciul care se țese sub ochii noștri și mai periculos, pentru că loviturile la adresa Justiției vin din interiorul Justiției. La trei ani după lunga vară fierbinte din 2012, procurorii lui Nițu s-au trezit că vor să investigheze erata Curții Constituționale (CCR), care a dus în cele din urmă la invalidarea referendumului de demitere a lui Traian Băsescu.
Să ne reamintim: în data de 2 august 2012, CCR a adoptat o hotărâre referitoare la organizarea referendumului. Ulterior, judecătorii au constatat că în document nu era trecută legea în baza căreia urma să fie stabilit numărul total al alegătorilor din listele electorale permanente. Magistrații au corectat textul și, astfel, au fost luate în calcul 18.292.464 de persoane cu drept de vot. Pe atunci, Guvernul USL intenționa să-i elimine din liste pe românii plecaţi din ţară, astfel încât pragul necesar demiterii lui Traian Băsescu să fie atins mai ușor.
Nu a reușit. Grație eratei Curții , referendumul a fost invalidat, deoarece au participat doar 8.459.053 de persoane, adică 46,24 % dintre cei înscriși pe listele electorale. Pragul minim a fost de 50% plus 1. După ce au dormit în bocanci ani întregi, procurorii lui Nițu s-au trezit că vor să se ocupe de Dosarul „Erata”. N-am aflat nici până în momentul de față dacă au vreun indiciu referitor la săvârșirea vreunei infracțiuni. Parchetul General nu a binevoit să facă vreo precizare publică în acest sens. Au fost însă chemați la audieri judecători ai CCR, în frunte cu președintele Augustin Zegrean. Plimbați prin fața camerelor de luat vederi, de parcă ar fi primii infractori ai țării. În acest timp, pe marii borfași ai patriei nu i-a deranjat nimeni.
În mod evident, operațiunea de intimidare a Curții Constituționale este parte a unui plan mai vast de punere a Justiției cu botul pe labe. La Senat, Călin Popescu Tăriceanu a demarat deja demersurile de înființare a unei comisii care să verifice dacă statul de drept se simte bine în România. Cu alte cuvinte, politicienii au trecut de la declarații la fapte care au drept scop influențarea, obstrucționarea și chiar intimidarea Justiției. De ce? Pentru că subalternii lui Tăriceanu sunt cu cuțitul la os. Curtea Constituțională urmează să decidă dacă Senatul a respectat legea când a reluat votul asupra cererii de arestare a lui Dan Șova. Mai mult, DNA a solicitat și primit de la Parlament sute de documente în legătură cu votul dat asupra unor cereri de arestare sau percheziție. Nu se știe niciodată cine se poate trezi cu un dosar de abuz în serviciu. Riscul e foarte mare pentru ca aleșii să nu încerce să oprească elanul procurorilor.
Cazul Marianei Rarinca se înscrie în aceeași campanie împotriva Justiției, de intimidare a șefei Înalte Curți, Livia Stanciu. Până la urmă nici nu este nevoie ca PSD să modifice, pe șest sau nu, Codul Penal sau Codul de Procedură Penală. Dacă Puterea reușește să timoreze suficient sistemul de justiție, dacă demonstrează că e suficient de puternică pentru a pune capăt anticorupției, le va da suficientă apă la moară magistraților corupți, care visează și acum la Restaurația penalilor. Iar sistemul de justiție va fi subminat din interior.
Cetățenii cinstiți ai României au răsuflat liniștiți că legislația penală nu a fost masacrată. Unii au, probabil, impresia că nu se mai întâmplă nimic rău cu Justiția. Adevărul este că în subterane războiul e mai vârtos ca niciodată. Poate de aceea Victor Ponta a anunțat că se va întoarce din Turcia mai puternic. Poate de aceea Liviu Dragnea l-a vizitat la spitalul din Istanbul. Pentru a îmbărbăta PSD că nu e totul pierdut în lupta cu DNA. Pentru a da speranțe grupului infracțional organizat. Pentru a anunța că puciul merge înainte.
Cititi povestea detaliata in editia tipărita de astăzi a Evenimentului zilei