PSD susține că o creștere diferențiată a pensiilor nu contravine Constituției

Pensie. Sursa foto: Arhiva EVZ

PSD a venit cu o replică adresată celor din PNL în ceea ce privește creșterea pensiilor, susținând că o creștere diferențiată a pensiei va ajuta în special categoria de pensionari cu venituri mici. Replica vine după ce reprezentanții PNL i-au acuzat pe pesediști că fac această propunere pentru ca majorarea pensiilor să pice la Curtea Constituțională.

PSD a susținut că mărirea diferențiată a pensiei nu contravine în niciun fel prevederilor constituționale, pentru că nu implică majorări diferite ale punctului de pensie. Prin urmare, prin această măsură vor fi sprijiniți cei care au cea mai mare nevoie, adică cei cu o pensie mică. În această situație trebuie să dăm dovadă de solidaritate, au spus social-democrații.

PSD susține că majorarea pensiilor trebuie să se facă diferențiat

Într-un comunicat transmis, social-democrații au ținut să explice propunerea lor privitoare la pensii, având în vedere că unii parteneri de coaliție nu au înțeles corect.

„PSD face următoarele precizări: PSD este de acord cu o creștere de până la 15% a sumelor alocate în total, în 2023, pentru pensionari. Însă distribuirea acestor bani suplimentari trebuie să se facă diferențiat, astfel încât cei cu venituri mici să beneficieze de creșteri mai mari, întrucât aceștia sunt afectați mai puternic de creșterea prețurilor.

Propunerea PSD de a crește diferențiat veniturile pensionarilor nu contravine Constituției, pentru că nu implică majorări diferite ale punctului de pensie”, se arată în comunicat.

Potrivit PSD, creșterea diferențiată a veniturilor pensionarilor nu trebuie confundată cu o creștere a punctului de pensie. În acest context, partidul a susținut că o creștere a veniturilor se realizează prin măsuri de sprijin acordate doar acelor pensionarilor cu venituri mici. Aceste ajutoare sunt „în plus față majorarea punctului de pensie cu un procent egal pentru toți pensionarii”.

Pesediștii nu vor fi de acord cu o creștere nediferențiată

În comunicatul transmis se mai arată că PSD nu poate fi de acord cu o creștere nediferențiată, pentru că în acest fel va exista o inechitate foarte mare între cei cu venituri mari și cei cu venituri mici.

„PSD nu poate fi de acord ca la o pensie specială de 18.000 de lei să se acorde o sumă suplimentară de 2.700 de lei, adică de 10 ori mai mare decât la o pensie medie de 1.800 de lei, unde creșterea ar fi de doar 270 de lei”, potrivit comunicatului de presă.

Ei au susținut că partidele trebuie să țină cont de rata inflației, care îi afectează cel mai mult pe cei cu venituri mici. S-a făcut apel la principiul solidarității, care prevede ca cei vulnerabili să fie sprijiniți mai mult, potrivit Adevărul.