PSD se pregătește pentru alegerile interne care se vor desfășura la nivelul tuturor localităților în care controlează administrația locală. Președintele partidului, Marcel Ciolacu, a anunțat că în cel mult o lună va fi organizată o ședință a Consiliului Politic Național unde vor fi stabilite toate detaliile. Alegerile se vor dedsfășura de jos în sus, de la organizațiile de bază ale partidului și până la nivelul structurilor centrale ale PSD.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu a anunţat că în cel mult o lună va fi stabilită procedura de desfășurare a alegerilor locale interne. Toate detaliile vor fi puse la punct în cadrul unei ședințe a Consiliului Politic Naţional al PSD. Alegerile se vor desfășura, a precizat președintele PSD, în toate unităţile administrativ teritoriale şi în toate localităţile în care partea de administraţie locală a fost câştigată de social-democraţi.
Marcel Ciolacu a precizat că alegerile vor avea loc de jos, de la baza partidului, în sus, către structurile de conducere centrală. După ce alegerile se vor încheia în județele și localitățile controlate de PSD, va fi elaborat un program de desfășurare și pentru celelalte unități administrativ teritoriale.
„O să pregătim un Consiliu Politic Naţional într-o perioadă cât mai apropiată, maxim o lună de zile, pentru declanşarea alegerilor interne în PSD de jos în sus, în toate unităţile administrativ teritoriale şi toate localităţile din judeţele în care în acest moment autorităţile locale, primăriile de municipiu şi consiliile judeţene au fost câştigate de PSD. Urmează să avem un program şi pentru restul judeţelor”, a declarat Marcel Ciolacu.
Președintele PSD a făcut o serie de declarații, pe seama organizării alegerilor interne cu prilejul şedinţei Consiliului Politic Naţional al partidului care s-a desfășurat la Parlament.
PSD a câștigat alegerile locale în majoritatea localităților din țară, la alegerile din 2020, fiind cel mai important partid politic din România.
PSD cel mai bine plasat partid în preferințele românilor
Conform ultimului sondaj de opinie comandat în luna aprilie arată că PSD conduce în preferințele alegătorilor români. Conform cercetării, dacă duminca viitoare ar avea loc alegeri, potrivit sondajului Avangarde, PSD s-ar clasa pe primul loc. Social-democrații ar acumula 36% din voturile exprimate de românii care ar participa la vot. La mare distanță, s-ar situa PNL, cu 19%, iar pe locul al treilea AUR, cu 14%.
USR este cotat cu 11% conform sondajului Avangarde, iar UDMR atinge pragul de 5%.
În ce privește popularitatea, sondajul îi dă la egalitate pe cei doi lideri ai coaliției de guvernare, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă. Aceștia au fost cotați la 31% cotă de încredere.
Sondajul Avangarde a fost realizat la cererea PSD, în perioada 12 aprilie - 20 aprilie, prin telefon, iar la chestionar au răspuns aproape 1.000 de cetățeni.