Votul pe moțiunea de cenzură a PSD ar putea fi amânat până când CCR se va pronunța cu privire la depunerea documentului, în Parlament, într-o sesiune extraordinară.
Președintele interimar al PSD,Marcel Ciolacu a spus că este posibil, în cazul în care Guvernul va ataca la CCR decizia de a depune moțiunea de cenzură într-o sesiune extraordinară, ca PSD să aștepte cu dezbaterea și votul până la pronunțarea judecătorilor constituționali.
„Am văzut că e nouă temă dacă va ataca Guvernul. Se poate discuta moțiunea (pana la verdictul CCR), dar spre deosebire de Klaus Iohannis, eu respect deciziile CCR. Am discutat cu colegii mei și a rămas că vineri ne vom întâlni din nou, la CEX și vom decide politic cum e cel mai bine. Există această variantă. Vom face adresă la CCR să aibă prioritate (pana la alegerile locale)”, a precizat Ciolacu.
El a adăugat că regulamentul CCR permite ca într-o asemenea situație, în cazul alegerilor sau a moțiunilor, dezbaterile să se poarte cu prioritate.
Conform declarațiilor lui Ciolacu, PSD se concentrează în acest moment pe demiterea Guvernului și mai puțin pe ceea ce se va întâmpla după, în cazul reușitei moțiunii de cezură. El a precizat că actualul Guvern, al PNL, trebuie să plece cât mai repede de la Palatul Victoria, mai ales după apariția raportului Curții de Conturi.
„Am mai văzut în Europa când au existat suspiciuni de mită și fraudă și au fost demiși imediat miniștrii. Guvernul nu mai are credibilitate și demonstrează pe zi ce trece că nu are capacitatea măcar să redeschidă școlile. Am văzut niște norme. Toată lumea are obligații, mai puțin Guvernul și ministrul”, a declarat Marcel Ciolacu, într-o intervenție publică.
Ciolacu a precizat că, în acest moment, inițiatorii moțiunii de cenzură se bazează pe 205 voturi cu care intenționează să dărâme Guvernul Orban. Acestea aparțin parlamentarilor PSD și a celor afiliați grupului social-democrat, care au și semnat documentul moțiunii. Liderul interimar al PSD s-a declarat optimist, spunând că se negociază cu toate formațiunile pentru a strânge cele 233 de voturi necesare.
În acest context, Marcel Ciolacu, a declarat că nu se pune problema suspendării președintelui în cazul în care va nominaliza un alt premier decât cel propus de majoritatea parlamentară, în cazul în care Guvernul Orban va fi demis
Birourile Permanente reunite ale celor două camere parlamentare au decis că moțiunea depusă de PSD cu titlul „Guvernul PNL - De la Pandemie la pande-mită generalizată” să fie citită pe 20 august în plenul Parlamentului.
Iohannis despre moțiunea de cenzură: „PSD este iresponsabil. Moțiunea este neavenită”
Candidații la raport: Soluțiile lui Nicușor Dan pentru mediu: Noul București, orașul în care respiri mai bine