Provocări uriașe pentru Liberty Galați. Radu Ionescu dezvăluie cum abordează criza din industrie. Video

Radu Ionescu, General Manager Liberty Galați

Săptămâna aceasta, podcastul „Picătura de business” îl prezintă pe Radu Ionescu, General Manager al Liberty Galați. Acesta a preluat noua funcție la finalul anului trecut, într-o perioadă extrem de provocatoare pentru industria oțelului. Impactul crizei din Ucraina a fost semnificativ asupra rezultatelor, forțând jucătorii din sector să adopte măsuri severe, inclusiv închiderea unor unități de producție.

Vorbind în cifre, în 2023, combinatul de la Galați a fost la o treime față de anul 2021, cel din urmă fiind cel mai bun an. Radu Ionescu a preluat acest mandat cu optimism, deși a fost privit cu scepticism la început. „Sigur că toată lumea a ridicat din sprânceană în momentul în care s-a anunțat numirea mea în această funcție, pentru că vin din afara industriei. Am un istoric în domeniu juridic și evident că au existat discuții despre natura mandatului meu” a precizat Radu Ionescu în cadrul podcastului.

Obiectivul principal, stabilizarea combinatului de la Galați

Deși Radu Ionescu provine dintr-un domeniu total diferit, preluarea funcției de General Manager a venit ca o provocare pentru acesta, pe care a acceptat-o cu brațele deschise. Scopul principal a fost acela de la stabiliza combinatul de la Galați și de a-l readuce pe drumul cel bun. În acest caz, experiența juridică a lui Radu Ionescu a fost un pilon de bază în gestionarea situațiilor delicate.

„Cred că cele opt-nouă luni care au trecut de când am fost numit în funcție, au venit să demonstreze că nu am fost numit în această funcție, nici să închid combinatul, nici să gestionez insolvența lui. Mandatul pe care mi l-au acordat acționarii a fost acela de a ajuta echipa atât de la Galați, cât și echipa din cadrul grupului să stabilizeze business-ul și să readucem combinatul de la Galați pe un drum stabil, pe un drum al transformării industriale pe care îl dorim cu toții. Sigur că experiența pe care o am în domeniul juridic a ajutat în gestionarea situațiilor dificile cu care a trebuit să ne confruntăm anul trecut” a adăugat General Managerul Liberty Galați.

Odată cu scăderea semnificativă a cifrei de afaceri, combinatul a întâmpinat dificultăți în gestionarea plăților către furnizori și în menținerea relațiilor cu partenerii săi tradiționali. În acest context, Radu Ionescu și-a concentrat atenția pe menținerea relațiilor cu furnizorii, asigurându-se că aceștia rămân alături.

Efectele directe ale războiului din Ucraina

Înainte de izbucnirea războiului de la graniță, aprovizionarea cu minereuri se făcea din Ucraina. În continuare se întâmplă acest lucru, însă efectele directe ale războiului se simt la un nivel înalt. „Prin urmare, încă pare că acest război, care a intrat într-o fază de uzură cumva, pare că a intrat în firesc. Dar nu-i așa, resimțim aproape în fiecare săptămână efectele lui” a mărturisit Radu Ionescu în cadrul podcastului, potrivit Infofinanciar.ro

Astfel, pentru a aplana acest efect negativ, sunt căutate constant surse alternative pentru materiile prime utilizate. În ultimii doi ani, combinatul de la Galați a început să aducă resurse din diferite părți ale lumii. „Turcia este una din sursele predilecte pentru minereuri, de exemplu. În ceea ce privește cărbunii sau combustibilii, ne aprovizionăm atât de la furnizori europeni, dar am început să ne uităm și la piețele mai mult sau mai puțin îndepărtate. Vorbim de China, vorbim de SUA, vorbim de Venezuela” a precizat Radu Ionescu. Desigur, costurile se ridică la un nivel semnificativ, astfel impactul performanței combinatului este unul îngrijorător. Acest lucru se aplică atât în România, cât și în Europa. Însă, vecinii direcți ai Ucrainei au simțit efectele războiului mult mai mult decât alți jucători europeni.

Viitorul industriei oțelului în Europa

În anii ’90, industria oțelului în Europa a dispărut din focusul european pentru o perioadă, considerându-se că există o supraproducție în acest sens. Între timp, lucrurile s-au schimbat, iar în momentul de față în Europa, cererea este asigurată 40% din importuri, în general din Asia. ”Din 2021 până în prezent, până în 2023, la sfârșitul anului, cea mai mare creștere a importurilor în Uniunea Europeană vine din Taiwan. Ceea ce este surprinzător” a subliniat Radu Ionescu.

Când vine vorba despre competitivitatea industriei europene a oțelului, Radu Ionescu precizează faptul că, cel puțin la nivelul prețurilor, este greu să concurezi cu cei din Asia.

Diferențele dintre vest și est

Radu Ionescu a vorbit și despre măsurile de sprijin destinate industriei. „Orice măsură de ajutor de stat pentru industrie este de fapt o măsură prin care se asigură sustenabilitatea creșterii PIB.”

În plus, el a mărturisit că există diferențe vizibile între estul și vestul Europei când vine vorba despre aceste ajutoare. „Putem să ne uităm la modul în care sunt distribuite la nivel european. Harta relevă o nouă Cortină de fier a intensității ajutorului acordat producătorilor. Este important să ne uităm la Germania. Acolo sumele sunt interesante cel puțin. Germania este la aproape 6 miliarde. Există și la noi pași făcuți în sensul acesta. Însă, fără ca ei să se fi concretizat încă.”

Aceste măsuri reprezintă o combinație între fondurile europene și între fondurile puse la dispoziție de autoritățile naționale.

Desigur, există și un anumit ritm în care proiectele depuse de anumite țări sunt analizate. „Există un anumit ritm cu care proiectele depuse de statele din vest sunt analizate și un alt ritm cu care sunt analizate cele propuse de statele din est. Cel puțin asta transpare din ceea ce vedem.” a precizat Radu Ionescu.

Totuși, el a adăugat că, în anii următori, speră ca și statele din est vor beneficia de o creștere.