După alegerile din 2 noiembrie, prostia a revenit în actualitate. Desigur, prostia nu a dispărut niciodată din destinul de zi cu zi al nației. Sîntem, cred, cu toții de acord că prostia este o forță de prim rang între mulțimea de forțe știute ori neștiute care împing înainte mersul istoriei noastre. Ca nație, am experimentat prostia în toate felurile - prostia ne-a salvat uneori, prostia ne-a îngropat alteori. Ca indivizi, nu mai vorbesc. În viețile noastre, prostia (fie că e a noastră, fie că e a altora) joacă, aproape, rolul unui zeu tutelar. Așadar, prostia nu a dispărut niciodată, dar luați cu altele, uneori vorbim despre ea, alteori, nu.
De ceva vreme, nu am mai vorbit despre prostie dar acum, iată, pare a fi revenit pe agenda discuțiilor noastre. Propagandiștii cei mai necruțători ai taberelor electorale nu au nici o reținere să îi numească în fel și chip (”proști” e un cuvînt generic) pe votanții celuilalt candidat. Cineva remarca faptul că ura dintre alegătorii ”opuși” este cu mult mai mare decît ura dintre cei doi candidați. Totuși, oamenii care se fac proști unii pe alții în focul alegerilor nu sînt neapărat proști. Sînt furioși, exasperați, needucați, mitocani. Dar nu înseamnă că ești prost dacă unul care nu te cunoaște deloc, dar te antipatizează, te numește așa. În schimb, e o mult mai mare șansă să fie prost unul care încearcă să împace taberele explicînd că, de fapt, nimeni nu e prost și toți sînt deștepți. Mi se pare că din această categorie fac parte acei analiști care spun, de pildă, că la 2 noiembrie au votat mai mulți deștepți decît altădată pentru că nu știu ce procent de orășeni și nu știu ce procent de posesori de diplome universitare au venit la urne. Ce legătură este între inteligență și diploma universitară? Dar între amplasamentul rural ori urban al reședinței și inteligență? Numai un om foarte inteligent, desigur, ne poate explica.
Un politician legendar, mai legendar chiar decît V.V.Ponta, avea următoarea observație: ”de vreme ce Dumnezeu a limitat inteligența oamenilor, e incorect că nu a făcut același lucru și cu prostia”. Știa el ce spunea, de vreme ce propaganda politică nu este altceva decît folosirea prostiei colective. Politica, așa cum o știm astăzi, ar fi imposibilă fără prostie. Ceea ce, însă, mi se pare mie de observat este că reproșul prostiei însuși a devenit cam palid. Să-l numești pe opozantul tău ”prost” a devenit , cel mult, o dovadă de astenie, de moleșeală verbală, o vădtă lipsă de inspirație. ”Prost”, pe vremea copilăriei mele, era un cuvînt dur. Mama îmi făcea observații severe cînd îl foloseam. Ba chiar mult mai tîrziu, în vremea din urmă, mama reacționa iritată cînd mă auzea că zic despre cineva că este prost. Însă acele vremuri sînt duse! Azi, ”prost” trece drept un alint. Lui Mircea Geoană, de pildă, i se spune chiar cu o oarecare tandrețe că e prost. ”Prost” devine ”biet”. Altele mai tari se practică azi în pugilatul cu vorbe din politica noastră dîmbovițeană. Așadar, ”prost” nu mai rănește neapărat. Încet-încet, proștii se îndreaptă bombănindu-se între ei spre urnele turului al doilea.
Nota redacţiei: Întrucât apropierea campaniei electorale a transformat secţiunea de comentarii într-o platformă de propagandă politică, forumul va fi blocat până după alegerile prezidenţiale. Cei care doresc să îi transmită mesaje lui Sever Voinescu o pot face la adresa online@evz.ro. Vă mulţumim pentru înţelegere.