Preşedintele Senatului Nicolae Ciucă a declarat, luni, la sfinţirea capelei din incinta Palatului Parlamentului, că „această capelă ne ajută să fim mai aproape de Dumnezeu, iar asta înseamnă să fim şi mai aproape de oameni”.
„Suntem împreună aici la Palatul Parlamentului, într-o zi a bucuriei şi a unităţii. Mă bucur deci că o lucrare pe care mulţi dintre noi au susţinut-o a devenit realitate astăzi, de Buna Vestire. Este o promisiune pe care am făcut-o aici, anul trecut, şi iată astăzi putem anunţa această veste bună pentru Parlament. Patriarhia Română şi Parlamentul României arată împreună că legea morală şi legile statului au un punct comun de sprijin, iar acesta este Dumnezeu. Mulţumim Patriarhiei şi părintelui Patriarh pentru colaborarea cu autorităţile laice, cu reprezentanţii Parlamentului, pentru realizarea primului loc creştin din această clădire”, a afirmat Nicolae Ciucă, la sfinţirea capelei din incinta Palatului Parlamentului.
Nicolae Ciucă a mai spus că această capelă „ne ajută să fim mai aproape de Dumnezeu, iar asta înseamnă să fim şi mai aproape de oameni”.
„Împreună cu preşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Alfred Simonis, cu toţi colegii parlamentari şi cu angajaţii Parlamentului, suntem recunoscători pentru prezenţa bisericii în mijloc nostru. Această capelă ne ajută să fim mai aproape de Dumnezeu, iar asta înseamnă să fim şi mai aproape de oameni. E un spaţiu deschis pentru toţi cei care vin la Parlamentul României, fie că vin zilnic, ocazional sau vin o singură dată. Cu toţii avem nevoie să ne reculegem din când în când şi să găsim sprijin moral pentru vieţile noastre şi pentru deciziile pe care trebuie să le luăm”, a mai precizat preşedintele Senatului.
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a sfinţit, luni, capela din incinta Palatului Parlamentului. Aceasta este situată la nivel P, zona intrării oficiale C1 şi va purta hramul Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României. Capela se va afla sub jurisdicţia canonică şi administrativă a Arhiepiscopiei Bucureştilor. Construirea capelei a fost aprobată de conducerea Camerei Deputaţilor, la iniţiativa preşedintelui interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis.
La evenimentul de luni a participat şi premierul Marcel Ciolacu.