Etimologic, cuvîntul ”prolog” induce o vagă și dulce dualitate ce devine, de fapt, o invitație la subtlitate.
”Pro” înseamnă deopotrivă ”înainte” și ”în favoarea”, iar ”logos”, cum știm, înseamnă și ”principiu universal de ordonare a lumii”, dar și ”vorbire”; unii spun că ”logos” înseamnă nu orice vorbire, ci vorbire întemeietoare, vorbire ziditoare, vorbire care construiește, vorbire care generează ordine, inspirați fiind de știutul început al Evangheliei după Ioan. Inventat, din cîte știm, în teatrul antic, prologul era o punere în temă înainte de punerea în scenă. În chip obișnuit, prologul este o introducere la ceva. Cînd un grup de pictori, din generații diferite și deja conturați ca personalități artistice distincte, decid în toiul ceaușismului să se constituie într-un grup și să numească acest grup ”Prolog”, avem o interesantă poveste din istoria artei. Cînd acest grup rezistă 30 de ani și produce artă plastică (pictură și desen) consistentă, avem deja un reper cultural. Și cînd vedem în timp cum grupul a lucrat/lucrează în membrii săi, făcîndu-i să vină pe drumuri diferite spre același adevăr, avem deja o lucrare împreună în cel mai Înalt sens ,ceea ce ne scoate din experiența estetică obișnuită și ne proiectează dincolo de senzorial, așadar dincolo de pictură.
La Galeria Romană (Bd. Lascăr Catargiu, nr. 1), se poate vedea, pînă pe 31 mai, expoziția grupului Prolog intitulată ”90X30” - 90 de ani de viață ai maestrului Paul Gherasim și 30 de ani de la prima lor ieșire în public împreună (expoziția ”Floare de măr”, din 1985, de la Căminul Artei). Impresia mea despre ”90X30” este că, dacă rămînem în termenii consacrați ai criticii de artă, ratăm o bună parte din experiența Prolog. Habar nu am unde au intenționat să ducă grupul lor cei cinci membrii fondatori (Paul Gherasim, Constantin Flondor, Horea Paștina, Cristian Paraschiv și Mihai Sârbulescu), cărora li s-au adăugat, pe parcurs, și Ion Grigorescu. Dar dacă l-au numit Prolog, probabil că au vrut să regăsească începuturile, firescul lor, echilibrul lor, logica frumuseții lor.* Asta cere timp, căci drumul înapoi e cu mult mai lung decît drumul înainte. Astăzi, după 30 de ani, discursul lor plastic s-a esențializat și a devenit, printr-o minunată transfigurare, un discurs teologic și filozofic rostit cu mijloacele picturii. Acum, la 30 de ani de începuturi, Prolog a ajuns la destinație, adică la început.
Mulți artiști au impresia că Arta este totul și trăiesc într-un fel de extaz al acestei iluzii. Natura imită Arta – strigau unii la începutul veacului trecut, încîntați de șocul vorbei. Băteau cîmpii, dar ideea lor de bază nu era, însă, greșită: una e a privi ceva și alta e a vedea ceva. Privirea contabilizează și remarcă, fiind fidelă și ușor de mulțumit; vederea crează, adaugă sau scade, împlinește, caută, fiind mereu iscoditoare. Pictorii, în general, văd. Ei nu privesc. Întreaga pictură este, de fapt, o școală a vederii și nu a privirii. Dar, de aici pînă la a spune că Natura imită Arta (produs al vederii), e cam mult. Ceva, ca o cumințenie, trebuie să potolească puțin îndrăzneala.
Artiștii Prologului au darul (clar)viziunii. Deschiderea lor instinctivă spre înțelepciune, însă, temperează și dă acuitate metafizică vederii lor. Ei înțeleg bine umbrele adevărate din spatele obiectelor concrete, mincinoase. De aceea, poate, s-au întors la începuturi, sau chiar mai devreme de începuturi, numindu-se ”Prolog” – pentru a ne spune cum se prefața a fi lumea. Ei au intuiția felului în care arată logosul înainte de a fi degradat prin trăire și au candoarea de ne arăta că urmele acelui logos există printre noi, ca de pildă într-o floare de măr, pe coama molcomă a unui deal, într-un semn din alfabetul vechilor greci, într-o cruce sau într-o grădină plină de prieteni. Faptul că primul lor gest ”colectiv” (expoziția ”Flori de măr”) a fost o întoarcere la natură pentru a regăsi Natura nu se explică doar prin aceea că membrii Grupului și prietenii lor adorau să picteze împreună în natură. Ci se explică printr-un curajos lansaj à rebours în condițiile în care întreaga societate mărșaluia, orbește, înainte. Aici se impune o precizare, pentru că, în ani, s-au spus multe răutăți despre membrii Grupului. Mai ales a doua și a treia lor expoziție de la finele anilor 80, au stîrnit exclamații și iritări. După 1990, nu mai e nevoie să menționez – au început anii scandalului generalizat și perpetuu. S-au spus despre ei multe, cum ziceam, de la aberația că se copiază unii pe alții pînă la inepția că sînt etern ”reacționari” – ”și în comunism, și în consumism”. S-a spus că practică o stilistică ”cuminte” (de parcă marile adevăruri se țipă!) și, păcat greu în lumea de azi, că sînt ”naționaliști-ortodocși”. Doar că sugestia de fundamentalism atașată mereu de eticheta ”naționalist-ortodox” este scandalos de nepotrivită pentru Prolog. Ei nu sînt în căutarea vreunei purități pierdute, ci în recuperarea unui firesc. De fapt, aceasta este confuzia care domină în general pe cei ce reproșează Prologului ”tradiționalismul”. Există, fără îndoială, în lumea asta porniri fundamentaliste care vor puritatea – de ele, oricum s-ar exprima, în politică, religie ori artă, trebuie să ne temem. Să purifici, nu este o recuperare, ci o operațiune. Pe drept cuvînt, odioasă. La fel de odioasă pe cît este acțiunea inversă, a poluării și infestării. Dar să recuperezi un firesc degradat, să restaurezi o liniște prețioasă spartă, acum, de o modernitate isterică, să regăsești o stare în care lumea era mai bine așezată și mai puțin periclitată decît este astăzi, ori să găsești colțuri ale lumii de azi în care logosul mai palpită proaspăt, vizibil și roditor, este un efort al sensibilității, un drum mai ales interior, greu de împărtășit cu alții și, de aceea, neideologizabil. Artiștii Prolog – deveniți de mult timp Maeștrii Prolog - sînt foarte avansați pe acest drum, și mă rog lui Dumnezeu să le dea sănătate, ani mulți și putere.
* Oricît am căutat, nu am reușit să stabilesc cine dintre cei cinci ”fondatori” a avut ideea numelui Prolog. Am aflat cine a fost cel dintîi care a propus celorlalți să expună împreună ( Cristian Paraschiv) și am aflat cum a evoluat în timp componența grupului. Am aflat și despre spectaculosul dialog artistic al Prologului cu prietenii săi Horia Bernea, Sorin Dumitrescu, Vasile Varga, Afane Teodoreanu, Ioana Bătrânu și alții. Dar cine a botezat grupul, încă nu știu. Oricine a fost, însă, a făcut-o sub rară inspirație.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.