Proiectul european se clatină? Paradoxul europenismului de la Bruxelles față de suveranismul de acasă.
Exemplele istoriei sunt multiple. Proiectul european a trecut testul celui de al 9-lea rând de alegeri europarlamentare pentru că primele alegeri europarlamentare pe sistem al votului universal au fost în 1979, adică acum 45 de ani.
Proiectul european rezistă?
Proiectul european, cel puțin 5 ani ar trebui să reziste. Asta, pentru că popularii și socialiștii au o majoritate confortabilă în raport cu suveraniștii. Evident, este teoretic un șoc pentru suveraniști care în afară de Franța sau Italia n-au prea prins prin alte țări. Pe undeva, experiența Brexit-ului a cam speriat electoratul din statele eurosceptice și i-a motivat să îi contracareze.
Observăm că înșiși suveraniștii sunt diferiți între ei. În primul rând sunt moderații de la European Conservatives and Reformists - ECR și radicalii care și-au făcut grup în jurul formațiunii de extrema dreaptă germane AfD. Diana Iovanovici Șoșoacă și Luis Lazarus au căzut între scaune cum se zice. Adică, deși se dau suveraniști, nu au fost agreați de AfD care sunt radicalii în materie. La ECR n-ar fi ajuns nici dacă stăteau 40 de zile în post și rugăciune și făceau de 100 de ori târâș pe coate pe după Biserica Mânăstirii Nicula. Pur și simplu, nu se încadrează în peisajul european, în ciuda aurei mesianice pe care și-o arogă. Evident, SOS va deconta puternic negativ situația la parlamentare.
Giorgia Meloni de la Fratelli d Italia a avut un Mario Draghi în Guvern care e europenist până în măduva oaselor. Chiar și AUR s-a afiliat la ECR, pentru că dacă eurodeputatul Claudiu Târziu este afon la ceea ce înseamnă Uniunea Europeană, avocații Piperea și Teodorescu au ceva în cap cum se zice. Așadar, proiectul european rezistă.
Proiectul european și suveranismul de acasă
Proiectul european se va clătina dacă tendințele de gen „-exit” s-ar amplifica. De exemplu, dacă prin absurd Franța, stat fondator al UE ar decide să iasă din UE. Pericolul de implozie al proiectului european vine doar dacă se întâmplă ce s-a petrecut cu Liga Națiunilor. Adică, la Geneva se apăra Sistemul de la Versailles, dar Londra și Parisul nu mai credeau în el. Mai pe românește, în următorii cinci ani trebuie să existe o conlucrare între statele membre și structurile europene în plan practic.
Teoretic, Consiliul European este format din șefii de stat și de guvern, Consiliul UE este compus din miniștrii de resort și condus șase luni de către un premier din fiecare stat membru. Așadar, statele membre controlează decizia pentru că în Consiliul European se decid liniile directoare iar Consiliul UE votează prin co-decizie cu Parlamentul ce vine de la Comisia Europeană pe care tot Parlamentul European o votează.
Epilog...
Așadar, singurul pericol este cel al „-exit-ul”, care cred că nu se va petrece în alte state. Încă mai sper că francezii vor mai da o șansă democrației și că nu vor reveni la paternalismul fascistului Petain. Asta înseamnă că noul Parlament de Paris va fi clar pro-european fiindcă Marine le Pen este propriul său dușman. Bardella nu va putea ajunge la guvernare cum susține le Pen decât dacă RN câștigă majoritatea absolută, ceea ce este puțin probabil să se întâmple. A da extremei drepte puterea absolută, în mod clar înseamnă să defilezi cu portretele lui Hitler și Mussolini pe stradă ziua în amiaza mare. Ori, Parisul nu-și permite o astfel de grozăvie.....
Sursa foto: Arhivă