Prognoză specială pentru 1 Mai. Nu plângeți după grătare, directorul ANM anunță cum va fi vremea

Elena Mateescu, directorul ANM, vine cu o nouă prognoză specială pentru această săptămână și ne spune cum va fi vremea de 1 Mai.

Directorul ANM a declarat că de 1 Mai vom avea parte de o vreme călduroasă, da rîn unele zone ale țării se vor semnala ploi.

„Vremea va fi în încălzire din punct de vedere termic în următoare săptămână, o vreme mai caldă decât în mod obişnuit, iar de miercuri vom vorbi de valori ale temperaturilor aerului în partea de sud şi de vest a ţării de 27 de grade Celsius.

Pentru ziua de 1 Mai, va fi o vreme mai caldă, dar instabilă în partea de sud-vest şi vest a ţării acolo unde pe profilul de sol 0-20 de centimetri situaţia este una satisfăcătoare.

Din păcate, pentru zonele afectate de secetă acei 15 litri/mp de precipitaţii sau 20 de litri/mp la nivel izolat nu vor putea să compenseze deficitul mare şi de lungă durată. Pentru că vorbim şi pentru 4-11 mai şi 11-18 mai, la nivelul acestor două săptămâni, din prognozele pentru următoarele patru săptămâni, vor fi cantităţi deficitare de precipitaţii în aceleaşi zone în care şi în prezent seceta pedologică înregistrează valorile cele mai mari", a spus Elena Mateescu, la Digi 24.

Aceasta a precizat că de 1 Mai se vor înregistra precipitaţii cu precădere în partea de vest a Olteniei, în Banat, Crişana şi Maramureş, iar la nivel izolat în Transilvania şi în nordul Moldovei, iar din punct de vedere termic vor fi valori la scara întregii ţări între 12 şi 19 grade în jumătatea de vest şi de 24-25 de grade Celsius în partea de sud-est a ţării.

„La acest moment aşa cum arată informaţiile meteorologice vor fi ploi de 1 Mai în partea de sud-vest, însemnând partea de vest a Olteniei, în Banat, Crişana, în Maramureş, iar la la nivel izolat în Transilvania şi în nordul Moldovei, vorbim de cantităţi de precipitaţii în medie de 10-15 litri/mp, iar in zonele de deal şi de munte, posibil 15-20 litri/mp.

Aşa arată informaţiile la acest moment, dar pe măsura ce ne apropiem de intervalul respectiv vom reveni cu date noi. Din punct de vedere termic vorbim de valori la scara întregii ţări între 12 până la 18-19 grade Celsius în jumătatea de vest a ţării, iar în partea de sud-est de 24-25 de grade Celsius”, a explicat meteorologul ANM.