Meteorologii estimează pentru acest week-end o vreme în general instabilă, valorile termice maxime urmând să se încadreze între 21 şi 30 grade Celsius, pe fondul producerii de averse de scurtă durată însoţite de descărcări electrice.
În mai toate zonele ţării vom avea parte averse, descărcări electrice şi scurte intensificări de vânt care pot strica planurile de ieşit la plimbare. Temperaturile se vor menţine însă la valori prietenoase. TRANSILVANIA Vineri – vremea rămâne caldă dar va deveni instabilă, mai ales după-amiaza. Cerul va prezenta înnorări, iar pe arii extinse se vor semnala averse de ploaie, descărcări electrice şi intensificări scurte ale vântului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 – 25 de grade în Crişana şi 24 – 30 de grade în sudul Transilvaniei, iar cele minime se vor încadra în intervalul 8 – 14 grade. Sâmbătă – vremea se va îmbunătăţi din punct de vedere al ploilor, care vor mai fi semnalate doar local. Izolat însă vor fi condiţii de grindină. Valorile termice vor continua să scadă, maximele urmând să fie între 22 şi 26 de grade Celsius, iar minimele între 8 şi 12 grade Duminică – temperaturile rămân cam la aceleaşi valori ca în ziua precedentă, iar probabilitatea averselor locale va fi aceeaşi, mai ales după-amiaza şi seara. La amiază vor fi între 22 şi 26 de grade Celsius, iar noaptea între 10 şi 14 grade. BANAT
Vineri – Vremea se răceşte simţitor, cerul va fi temporar noros iar pe arii extinse vor cădea averse însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Local, cantităţile de apă vor depăşi 20 de litri pe metrul pătrat şi vor fi condiţii de grindină. Temperaturile maxime vor oscila între 22 şi 25 de grade, iar cele minime între 9 şi 14 grade Celsius Sâmbătă – Cerul va fi variabil, mai mult acoperit după-amiaza şi seara când vor fi din nou condiţii de ploaie, dar pe arii mai restrânse. Per ansamblu vremea se încălzeşte uşor, urmând ca maximele să fie între 23 şi 27 de grade Celsius, iar minimele între 7 şi 14 grade. Duminică – Vremea redevine mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă, cu cer variabil şi ploi izolate după-amiaza şi seara. Maximele vor fi cuprinse între 24 şi 28 de grade, iar minimele între 8 şi 15 grade Celsius OLTENIA ȘI MUNTENIA
Vineri – Se anunţă şi aici vreme caldă dar instabilă. Vor fi averse însoţite de descărcări electrice şi, local, chiar de grindină. Precipitaţiile se vor semnala mai mult în Oltenia şi mai puţin în Muntenia. La amiază temperaturile vor oscila între 24 şi 29 de grade, iar noaptea, între 9 şi 15 grade. Sâmbătă – Cerul va fi variabil iar izolat se vor mai semnala averse mai ales în zonele de deal şi de munte. La amiază vor fi între 21 şi 29 de grade, iar minimele se vor menţine între 9 şi 15 grade Celsius Duminică – Vreme caldă şi instabilă, cu maxime între 25 şi 30 de grade, dar şi cu averse însoţite de descărcări electrice şi, posibil, grindină. Vântul va sufla slab la moderat. Noaptea, teperaturile vor fi cuprinse între 7 şi 14 grade. DOBROGEA Vineri – Vremea se menţine deosebit de caldã. Cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 şi 30 de grade, mai coborâte în Deltã, pânã la 23...24 de grade, iar cele minime între 12 şi 18 grade. Sâmbătă - Vremea va deveni în general instabilã. Cerul va fi variabil, mai mult noros după-amiaza şi noaptea când local vor cãdea averse de ploaie însoţite de descãrcãri electrice. Vor fi condiţii de grindinã.. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 şi 28 de grade, mai coborâte pe Litoral şi în Deltã pânã la 21...23 de grade, iar cele minime între 13 şi 17 grade. Duminică – Vremea va fi uşor instabilã. Mai ales ziua vor mai cădea cãdea averse de ploaie însoţite de descãrcãri electrice. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificãri în timpul averselor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 şi 27 de grade, iar cele minime între 13 şi 17 grade. MOLDOVA Vineri - Vremea va fi deosebit de caldã cu maxime între 27 şi 32 de grade, dar va deveni în general instabilã în nord. Cerul va fi temporar noros. Dupã-amiaza şi în cursul nopţii, local în nordul regiunii şi izolat în rest, se vor semnala averse însoţite de descãrcãri electrice şi izolat de grindinã. Minimele vor fi cuprinse între 11 şi 17 grade. Sâmbătă – Vremea va fi în general instabilã în prima parte a intervalului şi se va rãci uşor. Pe spaţii relativ extinse se vor semnala averse şi descãrcãri electrice. Izolat vor fi condiţii de grindinã. Temperatura aerului va avea valori maxime cuprinse între 21 şi 27 de grade şi minime între 10 şi 15 grade. Duminică - Vremea va fi caldã şi în general instabilã. Pe spaţii relativ extinse în nordul regiunii şi local în rest, mai ales dupã-amiaza şi seara se vor semnala averse şi descãrcãri electrice. Izolat vor fi condiţii de grindinã. Temperaturile maxime vor avea valori cuprinse între 20 şi 25 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 9 şi 15 grade.