Vremea se va menține mai caldă decât în mod normal la această dată în cea mai mare parte a ţării, dar cu precădere în sud-est.
Temperaturile se vor încadra între 9 și 24 de grade Celsius. Vor fi și averse însoțite de descărcări electrice în regiunile vestice, sud-vestice și centrale, precum şi în zonele montane şi submontane, iar izolat cantităţile de apă vor depăşi 15 l/mp. În Capitală, vremea se va menține mai caldă decât în mod obișnuit în această perioadă din an. Temperaturile se vor situa între 10 și 23 de grade Celsius.